Actualitate

Fost inspector şef al ITM Buzău, găsit în incompatibilitate de inspectorii de integritate

Fostul inspector şef al ITM Buzău, cu delegație, din perioada 2018-2019, Constantin Gabriel Gheorghe, a fost declarat incompatibil de către Agenţia Naţională de Integritate.

Inspectorii ANI precizează luni într-un comunicat de presă, că în perioada 2 septembrie – 25 octombrie 2019, Constantin Gheorghe, a deținut și exercitat simultan cu funcția publică de inspector de muncă la Compartimentul Control Securitate și Sănătate în Muncă din cadrul ITM Buzău și funcția de director adjunct provizoriu la Compania de Apă. „În perioada 02 septembrie – 25 octombrie 2019 a deținut și exercitat simultan cu funcția publică de inspector de muncă la Compartimentul Control Securitate și Sănătate în Muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Buzău și funcția de director adjunct provizoriu în cadrul Societății Comerciale „Compania de Apă” S.A. Buzău, încălcând dispozițiile art. 94, alin. (1) și alin. (2), lit.c) din Legea nr.161/2003 coroborate cu dispozițiile art.445, alin.(1), (2) (3) și (4), art. 462 și art. 520 din Ordonanța de Urgență nr. 57/2019 privind Codul administrativ”, se precizează în informarea ANI.

Constantin – Gabriel Ghgeorghe nu a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, în exercitarea dreptului la apărare.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker