Actualitate

Fost finanțator al unei echipe buzoiene de fotbal, arestat pentru o șmecherie consimțită de un polițist de la Rutieră

Fostul finanțator al clubului de fotbal din Balta Albă a fost arestat preventiv marți, într-un dosar de corupție în care a fost inculpat și un polițist de la Rutieră.

Ninel Manea, zis ,,Rățoi”, care a susținut financiar timp de cinci ani A.S. Balta Albă, este acuzat de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Rm. Sărat că în primăvara anului trecut, ar fi convins o prietenă să-și asume depășirea limitei legale de viteză pe DN2-E85, aceasta fiind sancționată cu amendă și suspendarea pemisului de conducere pentru o perioadă de 90 de zile, deși el se afla la volanul mașinii și săvârșise contravenția.

Ciudat însă, polițistul care l-a tras pe dreapta a fost de acord să întocmească în fals procesul verbal de contravenție, acesta fiind un cunoscut al lui ,,Rățoi”.

Nu este clar cum au aflat procurorii de această înțelegere, însă după mai mine de un an de la comiterea faptelor, toate cele trei persoane implicate au fost trimise în judecată pe 30 septembrie, cu propunere de arestare preventivă a lui Ninel Manea zis ,,Rățoi”. Cererea a fost respinsă de judecătorii de la Rm. Sărat, însă procurorii au reușit să convingă instanța superioară, Tribunalul Buzău, să dispună arestarea preventivă a lui Manea pentru 30 de zile.

,,Prin rechizitoriul din data de 29.09.2020, procuro­rii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Sărat au dispus trimiterea în judecată a inculpaților: V.I.C., agent de poliție în cadrul IPJ Buzău – Serviciul Rutier, sub aspectul comiterii infracțiunilor de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit,  fals intelectual; M.N., sub aspectul comiterii infracțiunilor de instigare la abuz în serviciu, dacă funcționarul pu­blic a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, instigare la fals intelectual; R.M. sub aspectul comiterii infracțiunilor de complicitate la abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, complicitate la fals intelectual.

Procurorii au reținut că în data de 04.05.2019, în calitate de polițist rutier în cadrul IPJ Buzău – Serviciul Rutier, fiind în exer­citarea atribuțiilor de serviciu pe DN2-E85, pe raza com. Valea Râmnicului, sat Oreavu, jud. Buzău, inculpatul V.I.C. și-a îndeplinit defectuos atribuțiile de serviciu (cu încălcarea prevederilor OUG 195/2002) , prin aceea că deși a constatat comiterea unei contravenții la regimul rutier de către inculpatul M.N. (acesta, în calitate de conducător auto depășind limita de viteză pe sectorul de drum respectiv cu mai mult de 50 km/h), a consemnat în mod nereal în procesul verbal de contravenție că fapta a fost comisă de inculpata R.M., cu consecința aplicării acesteia a sancțiunii contravenționale a amenzii în cuantum de 1.305 lei și a sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pe o perioadă de 90 zile, acestea constituind un prejudiciu și o vătămare a drepturilor inculpatei R.M. și totodată un folos necuvenit obținut de M.N.

S-a mai reținut faptul că inculpatul V.I.C. a fost determinat de inculpatul M.N. să își îndeplinească în mod defectuos atribuțiile de serviciu în condițiile în care cei doi se cunoșteau.

De asemenea, s-a mai reținut că activitatea infracțională a inculpatului V.I.C. a fost înlesnită de inculpata R.M. care a acceptat să înmâneze permisul de conducere agentului de poliție și să semneze procesul verbal de contravenție deși acesta cuprindea aspecte nereale, inculpata menționând în mod expres în cuprinsul procesului verbal că nu are obiecțiuni cu privire la cele consemnate. (…) Pe parcursul cercetă­rilor procurorii au beneficiat de sprijin din partea Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Jude­țean Anticorupție Buzău”, se precizează în comunicatul Parchetului de pe lângă Judecătoria Rm. Sărat.

Client mai vechi al Poliției

În primăvara lui 2019, ,,Rățoi” a fost reținut într-un dosar de proxenetism și spălare de bani. La începutul lunii mai, procurori și polițiști din cadrul Poliției Municipiului Râmnicu Sărat au efectuat șapte percheziții la locuințele mai multor persoane bănuite de infracțiunile mai sus menționate. În urma ­veri­ficărilor au fost ridicate în vederea continuării cerce­tă­rilor mai multe sume de bani, dispozitive electro­nice, două autoturisme de lux și materie vegetală în formă vrac, susceptibilă a avea efecte psihoactive.

Conform unor surse, vizați de întreaga acțiune ar fi fost un râmnicean de 38 de ani și mama acestuia, în vârstă de 65 de ani, tot din Râmnicu Sărat. Conform anchetatorilor, cei doi au reușit să determine mai multe fete să practice prostituția în diferite țări europene, iar banii astfel obținuți au fost utilizați pentru a-și cumpăra mașini de lux și pentru a duce o viață extravagantă. Conform acelorași surse, râmniceanul de 38 de ani era chiar Ninel Manea, zis ,,Rățoi”, iar femeia care îl ajuta în comiterea faptelor era mama acestuia.

,,Rățoi” a reușit să atragă atenția asupra sa în primul rând prin autoturismele luxoase pe care le conducea, cel mai recent fiind un autoturism american marca Hummer. Acesta deține și un bar cu manele în localitatea buzoiană Balta Albă. Pentru aproximativ cinci ani, Ninel a fost cel care a finanțat echipa de fotbal AS Balta Albă, unde a și activat ca jucător. Ulterior, pe numele suspectului s-a dispus control judiciar pentru o perioadă de 60 de zile și interzicerea părăsirii teritoriului municipiului Râmnicu Sărat.

Fratele lui ,,Rățoi” a ucis un om în iarna lui 2018

În iarna anului 2018, fratele lui Ninel Manea, Gabriel Manea a ucis, printr-o lovitură aplicată cu un corp dur, un sătean din Balta Albă.

Atacul s-a comis pe fondul unor discuții în contradictoriu, moment în care fratele lui ,,Rățoi” l-a lovit fulgerător în cap, cu un obiect dur, pe Lucian Vâlcea, un sătean în vârstă de aproximativ 60 de ani care a și murit.

Anul trecut, acesta a fost condamnat definitiv la 10 ani de închisoare cu executare.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker