Cultură

Filmul OPINCI, premiat la TIFF, va fi proiectat la Muzeul Judeţean

Scurtmetrajul de animaţie OPINCI, realizat de Anton şi Damian Groves, a câştigat anul acesta Marele Premiu la Festivalul Internaţional de Animaţie din Tbilisi şi Premiul Zilele Filmului Românesc la TIFF. Inspirat de povestea primului globe-trotter român, care a parcurs pe jos 100.000 de km, intrând astfel în Cartea Recordurilor, filmul OPINCI va fi proiectat la Muzeul Judeţean, în cadrul festivităţii de premiere a Trofeului ,,Dumitru Dan”, ediţia I, eveniment ce va avea loc sâmbătă, 16 noiembrie, la sediul muzeului, sala Amfiteatru, începând cu ora 17,00. La eveniment vor fi prezenţi doi invitaţi speciali, regizorii englezi Anton şi Damian Groves.

Trofeul Dumitru Dan a fost creat la iniţiativa ciclistului buzoian Cristian Mănăilă şi a fost organizat de Muzeul Judeţean Buzău în colaborare cu Asociaţia Club Sportiv ”Penteleu”, sub egida Randonneurs România.  La seria de brevete de 200 km, 300 km, 400 km şi 600 km au participat 40 ciclişti din judeţele Bacău, Buzău, Dâmboviţa, Galaţi, Iaşi, Ilfov, Prahova şi municipiul Bucureşti.

Competiţia, prima de acest gen desfăşurată pe teritoriul judeţului Buzău, este dedicată primului globe-trotter român, Dumitru Dan, personalitate a cărei performanţă este valorificată expoziţional în sala „Ocolul lumii pe jos. Povestea celor 497 de perechi de opinci”. Intrarea este liberă.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker