Monden

Fetele de la Amadeus, alături de chitaristul Guns N’Roses, în Bangladesh

Formația buzoiencelor Andreea Runceanu și Patricia Cimpoiașu, „Ama­deus”, își continuă parcursul impresionant în lumea ­mu­zicală din străinătate. Luna aceasta, trupa a fost invitată în Dacca, Ban­gladesh, pentru a cânta în cadrul proiectului „Wind of Change”, una dintre cele mai mari emisiuni muzicale de pe continentul asiatic, promovat de organizația non-guvernamentală Music for Peace. Este vorba despre un proiect care reunește muzicieni importanți din zeci de țări ale lumii, invitați să cânte alături de artiști din Bangladesh, în ideea că muzica este calea spre pacea și toleranța glo­bală.

„Suntem atât de încântate să facem parte din proiectul Wind of Change din nou! Suntem alături de acești incredibili muzicieni din toată lumea, uniți de o singură misiune: music for peace!“, a fost mesajul fetelor de la Amadeus, transmis din Dacca.

La Dacca, artistele de la Amadeus au avut ocazia să cânte alături de Ron „Bumblefoot” Thal,  unul dintre cei doi chitariști ai trupei Guns N’Roses, care a activat în celebrul grup din 2006 până în 2014. Acesta a participat la înregistrarea celui de-al șaselea album de studio al formației, „Chinese Democracy”.

Unul dintre cele mai mari show-uri din Asia

Potrivit organizatorilor, scopul proiectului este să creeze o comunitate muzicală care se dezvoltă pe baza unității, armoniei și integrității.

„Wind of Change” este o emisiune muzicală de televiziune din Bangladesh, care cuprinde spectacole muzicale live înregistrate de ­di­verși artiști. Scopul proiectului este de a realiza o platformă în cadrul căreia muzicienii internaționali colaborează cu muzicienii din Bangladesh pentru a explora parametrii creativității. Primul sezon al emisiunii Wind of Change a avut loc în 2015. Între timp a devenit cel mai mare show muzical din țară și unul dintre cele mai mari din Asia.

Cvartetul Amadeus are pe canalul de Youtube peste un miliard de vizualizări, reușind până acum să concerteze la evenimente internaționale de ținută: Gala Casei de Modă DIOR de la Monte Carlo, în fața președintelui Vladimir Putin (cu ocazia aniversării a 75 de ani a președintelui Kazahstanului, Nursultan Nazar­bayev), la petreceri exclusiviste în Dubai, la Bollywood, în duet cu Alessandro Safina sau pe aceeași scenă cu Richard Clayderman.

După acest proiect internațional, fetele de la Amadeus au revenit în țară și se ocupă de concertul de pe 19 mai, din cadrul Festiva­lului „Cornișa Aquapark” – Zilele Municipiului Botoșani.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker