Cultură

Festivalul „Comic7B” și-a ridicat cortina joi seară la Buzău

În fața unei săli pline în care s-au regăsit și actori cunoscuți ai scenei românești, Festivalul Internațional de Teatru Independent de Comedie „Comic7B” de la Buzău și-a ridicat joi seară cortina. Maria Obretin, Andrei Duban, Iulian Ilinca (membrii juriului) s-au regăsit printre actorii prezenți în sală, festivalul fiind deschis de spectacolul „Cum se face 2 – Funeraliile doamnei Pompoiu”, avându-i în distribuție pe Cătălina Grama (Jojo), Octavian Strunilă, Paul Ipate și Alexandru Conovaru.

Ajuns la cea de a patra ediție, „Comic7B” este inițiativa actorului Cristi Martin, cel care a mărturisit că își propune ca, în fiecare an, să demonstreze publicului că foarte mulți actori talentați joacă în teatru independent, și că poate aduce la Buzău comedii „care să te facă să gândești”.

Ediția de anul acesta a festivalului se remarcă și printr-un eveniment dedicat marelui dramaturg buzoian Ion Băieșu, al cărui fiu, regizorul Radu Băieșu, va fi prezent luni, 30 septembrie, de la ora 17.00, la întâlnirea cu publicul buzoian.

„Am încercat să aducem comedii deștepte”

„Datorită publicului din Buzău, Primăriei și Consiliului Județean, Festivalul Internațional de Teatru Independent de Comedie <Comic7B> a ajuns la cea de a patra ediție. Este un lucru mare mai ales că vorbim despre teatru independent. Nu suntem Teatru Național din București, nu suntem Teatru Național din Craiova, Bulandra sau mai știu eu ce alt teatru. Dar sunt actori foarte talentați care joacă în teatru independent. Sunt foarte mulți actori din Buzău care joacă în teatru independent din București. Am încercat în fiecare an să aducem spectacole, dar nu spectacole la care doar <să ne râdem>, ci comedii deștepte, unde există o problematică, care să te facă să gândești. Eu sunt fan Ion Băieșu, pe care îl consider al doilea dramaturg după Ion Luca Caragiale, și mă bucur că am reușit să aducem aici expoziția dedicată lui Ion Băieșu. Dacă vă uitați în expoziție, veți vedea un afiș de la Festivalul de Teatru Scurt <Ion Băieșu> care avea loc aici. Se pare că acest festival a pus bazele Teatrului <G. Ciprian> prin Paul Ioachim. Vă mulțumesc că veniți la teatru și vă aștept cu drag toată săptămâna!”, a declarat Cristi Martin.

Seara deschiderii festivalului a continuat cu discursurile primarului Constantin Toma și a președintelui Consiliului Județean, Petre Emanoil Neagu, urmate de spectacolul „Cum se face 2 – Funeraliile doamnei Pompoiu”. Este vorba despre o producție regizată de Octavian Strunilă, care încearcă să împlinească ce spunea Shakespeare, că înseamnă teatrul, acum 400 de ani: să fie „o oglindă a firii”. Adică, să aducă pe scenă puțină viață adevărată. O comedie de situație care își propune să vorbească mai departe despre viața în teatru și film a lui Dezideriu, a Larissei, a lui Silvestru și a domnului Dorin. La capul doamnei Pompoiu, un regizor și trei actori care sunt forțați de împrejurări să lucreze împreună.

Teatru de repertoriu și muzeu de artă contemporană la Buzău

 „Suntem la a patra ediție a acestui festival și acesta este un lucru extraordinar. Am vrut să mai avem o sală de spectacole în Buzău; este vorba despre sala de la fostul Cinematograf DACIA, care ar fi trebuit inaugurată acum, dar din cauza faptului că trebuie să băgăm încălzire în școli, nu am reușit să fac mai mult. Am spus-o și o repet, dimensiunea cultural-spirituală a unui oraș este foarte importantă. Vom sprijini cultura la Buzău și, de ce nu, să avem un teatru stabil la Buzău (n.r. – cu actori angajați), într-o clădire separată. Vă anunț că anul viitor, nu vă spun încă locul, vom avea și un muzeu de artă contemporană. În ultimul an și jumătate, Primăria Buzău a editat peste 30 de cărți importante, în ediții aproape de lux”, a spus primarul Constantin Toma în deschiderea festivalului.

„Vă doresc o săptămână plină de zâmbete!”

„În zilele noastre avem tot mai mari probleme cu timpul și am uitat să zâmbim, să socializăm, parcă tot mai mulți am devenit vloggeri… Observați că sunt oameni la cafenele, la mall, care în loc să vorbească, să zâmbească, fiecare stă și se uită la telefon, trece o jumătate de oră și gata s-a terminat întâlnirea. Să știți că dacă un popor nu este sănătos și nu beneficiază de educație și cultură, este un popor mort. Eu vă mulțumesc că sunteți aici și aș vrea ca măcar săptămâna aceasta să realizăm că Dumnezeu ne-a dat două mari calități: viața asta efemeră și iubirea față de oameni. Am cam uitat în ultima vreme să ne iubim între noi și parcă lucrurile altora ne preocupă prea mult. Mulțumesc și actorilor care sunt sufletul poporului acesta. Eu cred că și atunci când ei râd, sufletul lor plânge. Știm noi de ce. Vă doresc o săptămână plină de zâmbete!”, a declarat președintele Consiliului Județean, Petre Emanoil Neagu.

Patru comedii în trei zile

„Comic7B” se desfășoară în perioada 26 septembrie – 2 octombrie. În seara aceasta, de la ora 18.00, se joacă „Iubire dublu distilată”, cu Cristina Diaconescu, Alin Brancu, Emanuel Bighe și Adelina Mihalcea (regia Alin Brancu – Teatrio București), iar de la ora 20.00, „Necăsătoria”, cu Elena Ariadna Șeulean și Theo Costache (regia George Constantinescu – Teatrul Nou București).

Sâmbătă, 28 septembrie, de la ora 19.00, la „Comic7B” se joacă „LEMON” (Grecia) – cu Melaxrinos Velentzas și Giorgios Drivas (după romanul NOVECENTO regia: Georgia Tsangaraki), iar duminică,  29 septembrie, ora 19.00, „Șase lecții de dans în șase săptămâni”, cu Victoria Cociaș și George Constantinescu (Teatrul de Artă București)

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker