Carrefour România a lansat în Capitală a doua ediţie a programului ,,Creş­tem România BIO”, cea mai amplă iniţiativă de sprijinire a fermierilor români care vor să facă trecerea la agricultura ecologică. Este vorba despre  un program care se adresează tuturor fermierilor interesaţi de conversia BIO, şi  fermierii buzoieni sunt aş­teptaţi să se ralieze acestui program. Mai mult, potrivit Carrefour această a doua ediţie a programului Creş­tem România BIO se adresează tuturor agricultorilor care sunt interesaţi de conversia la BIO, indiferent de locaţia sau dimensiunea producţiei lor. De asemenea, se pot înscrie în program atât agricultori care ur­mează să îşi certifice pentru prima oară culturile, cât şi cei care sunt deja în proces de conversie. Înscrierile se fac online, în perioada 24 ­fe­bruarie-15 mai 2020, pe www.crestemromaniabio.ro sau direct în magazine, în întreaga reţea de hipermarket-uri Carrefour din ţară (la Recepţie Clienţi).

Un program care încurajează un consum sănătos

Creştem România BIO este o mişcare naţională de susţinere a agriculturii sustenabile şi de încurajare a obiceiurilor sănătoase de consum, având la bază produsele BIO. Despre „Programul Creştem România Bio” Anca Damour, Executive Board Member Carrefour România spune că „a luat naştere din dorinţa de a oferi oricărui agricultor şansa de a intra în procesul, uneori anevoios, al certificării bio, fiind totodată atenţi la interesul în creştere al consumatorilor noştri pentru acest segment de produse, dar şi la o practică durabilă, cu atenţie sporită faţă de protejarea mediului înconjurător. Rolul de liant pe care Carrefour şi l-a asumat în această amplă mişcare de susţinere a agriculturii ecologice, conectând autorităţi, certificatori, fermieri şi consumatorul ro­mân, este reflectat printr-un număr de 75 de fermieri aflaţi în diferite stadii de

conversie, în cadrul programului. Anul acesta, ne ­pro­punem să atragem un număr cel puţin egal de agricultori şi să consolidăm ecosistemul deja creat.”

Prima ediţie a programului Creştem România Bio, lansată în martie 2019, a avut peste 200 de fermieri înscrişi, dintre care 75 au fost eligibili. Începând cu luna iunie a acestui an, produsele acestora vor fi disponibile în Carrefour cu eticheta „În conversie la BIO”, aducând mai aproape de consumator producţia locală în curs de certificare BIO.

Care sunt beneficiile pentru fermierii

Viitorii parteneri Carrefour vor avea parte de o serie de beneficii. Este vorba despre un contract ferm pe perioada de conversie (1-3 ani) şi încă doi ani după momentul în care devin producători BIO. Carrefour va achiziţiona întreaga producţie pe toată durata contractului. Fermierii vor fi sprijiniţi în demersurile de certificare şi vor beneficia şi de consiliere pentru procesul de conversie. Astfel, Carrefour transmite că va asigura „preluarea costurilor de certificare pentru toată perioada de conversie, atât în cazul agricultorilor care urmează să îşi certifice pentru prima oară culturile, cât şi în cazul agricultorilor care sunt deja în proces de conversie; consiliere pentru procesul de conversie la BIO, în ceea ce priveşte procedura de elaborare a dosarului, în parteneriat cu organismul de certificare Ecocert”. Nu în ultimul rând, fermierii vor beneficia şi de „promovarea şi vânzarea produselor rezultate: începând cu primul an de conversie, ca produse convenţionale, iar din al doilea an, sub eticheta <în conversie la BIO>, la un preţ superior produselor din agricultura convenţională. Carrefour este primul retailer care va introduce o astfel de etichetă, încercând, prin acest demers, să sprijine atât agricultorii în procesul de conversie, cât şi să des­făşoare acţiuni de informare a consumatorilor cu privire la beneficiile BIO. ,,Mai mult decât atât fermierii vor beneficia şi de susţinere şi consiliere pentru dezvoltarea afacerii, oferind inclusiv suport de marketing, promovare, packaging (bio­degradabil) pentru pro­dusele ecologice rezultate din aceste parteneriate”.

Un proiect bio care asigură o piaţă de desfacere sustenabilă

Creştem România BIO este un program naţional pentru susţinerea conversiei fermierilor români la Agricultura BIO şi promovarea produselor BIO româneşti. Programul reprezintă un angajament pe termen lung şi a fost deschis oricărui fermier român care a dorit să fie certificat BIO. Scopul este acela de a crea în România un segment puternic de producători certificaţi BIO, care să poată oferi românilor şansa de a mânca mai bine.

Reamintim că  la Buzău au mai existat demersuri similare ale Carrefour şi anul trecut. Un exemplu este proiectul  “Punem preţ pe plastic”, din luna iunie 2019,  un program de economie circulară adresat reducerii cantităţii de ambalaje din plastic şi introducerii plasticului într-un circuit responsabil, prin reducere, refolosire şi reciclare. Timp de zece zile, buzoienii au putut aduce PET-uri în schimbul fructelor şi legumelor provenite de la producători locali. În cadrul programului, iniţiativa Plata cu PET-ul a ajuns anul trecut în şapte hipermarketuri Carrefour din şase oraşe: Bucureşti (Băneasa şi ParkLake), Constanţa, Buzău, Cluj, Oradea şi Timişoara. Iniţiativa a adunat un număr de 264.000 de PET-uri pentru 54.000 kg fructe şi legume de sezon.

În România, grupul Carrefour oferă clienţilor săi multiple posibilităţi de a face cumpărături, atât în cele peste 370 de magazine din ţară, cât şi prin portalul unic www.carrefour.ro, de unde clienţii din Bucureşti şi Ploieşti pot achiziţiona produse alimentare din sec­ţiunea „Supermarket On­line”.

Mai mult, prin platforma BRINGO, disponibilă gratuit în Google Play şi App Store, Carrefour le oferă clienţilor din cele 24 de oraşe posibilitatea de a face cumpărături din peste 50.000 de produse la preţ de hipermarket, livrate în 90 de minute. De asemenea, prin intermediul Gurmandio, clienţii din mai multe oraşe pot comanda o varietate de preparate, atât din secţiunea de gastronomie a Carrefour, cât şi de la restaurantele locale, livrare gratuită şi multiple metode de plată (cash, card, tichete de masă).

Continuând seria inovaţiilor, Carrefour a extins serviciul integrat „Casa ta – Self Service”, casa de marcat unde clienţii au posibilitatea să scaneze şi să plătească singuri, în acelaşi loc, produsele cumpărate.

Carrefour susţine comunităţile în care activează prin programe relevante, astfel că, în 2017, retailerul a lansat, în premieră în România, Cooperativa Agricolă Carrefour Vărăşti, prima de acest gen fondată alături de un retailer. Proiectul aduce mai aproape de clienţii Carrefour producătorii agricoli români cu produse de calitate şi le oferă acestora oportunitatea de a accesa o piaţă de desfacere sustenabilă.

DISTRIBUIȚI
loading...