Economic

Fermierii au solicitat 275,4 milioane lei ca sprijin de urgenţă

Documentaţiile au fost depuse la APIA, pentru subvenţionarea sectorului cerealelor şi seminţelor oleaginoase

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că la data de 26 octombrie s-a încheiat perioada de depunere a cererilor de acordare a sprijinului de urgență pentru sectorul cerealelor și al semințelor oleaginoase.

Potențialii beneficiari au depus la Centrele APIA pe a căror rază teritorială a fost depusă cererea unică de plată aferentă anului 2022 un număr de 200.611 cereri de solicitare cu o valoare totală de 275,4 milioane lei.

Plata ajutorului de stat, până la data de 31 decembrie 2023

Sprijinului excepţional sub formă de grant considerându-se că acesta reprezintă o valoare aferentă unei cantităţi unitare de 78 litri/ha de motorină şi că în stabilirea valorii totale a sprijinului se utilizează 50 la sută din cantitatea rezultată din înmulţirea numărului de hectare eligibile cu valoarea de 78 litri/ha de motorină. Cuantumul este de 2 lei/litru de motorină pentru cantitatea totală de 152.458.321,08  litri de motorină corespunzătoare culturilor de porumb/orz/floarea–soarelui/rapiță.

 

 

 

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker