FC Buzău, reîncărcată! Victorie şi la Iaşi
FC Buzău merge din victorie în victorie, a cincea la rând – două în Cupa României şi trei în campionat! Duminică, la Iaşi, în etapa a 6-a a Ligii a 2-a, echipa buzoiană a învins-o pe Politehnica cu 1-0, graţie golului marcat de camerunezul Serge Ekollo, în minutul 78. Misiunea buzoienilor, care au dominat partida şi au ratat marile ocazii ale meciului, Laurenţiu Popescu făcând adevărate minuni în poarta Iaşiului, a fost uşurată şi de eliminarea mult prea uşoară din tabăra gazdelor a lui Okan Chatziterzoglou, pentru un fault asupra lui Chică-Roşă, considerat de centralul Andrei Moroiţă ca fiind în postura de ultim apărător.
Desfăşurat sub semnul echilibrului în mare parte, cu ocazii de ambele părţi, meciul a fost decis de o eroare a defensivei ieşene. A fost un corner din care mingea centrată din stânga a ricoşat din Pelivan în Mihalache, iar din acesta a sărit la Serge Ekollo, care a îndeplinit o simplă formalitate din 6 metri. La finalul partidei, antrenorul Cristian Pustai a declarat că echipa sa a meritat victoria, în condiţiile în care a atacat mai mult şi mai periculos.
,,Era important să nu pierdem, pentru că sunt două echipe care se bat pentru o clasare mai bună şi care încearcă să prindă play-off-ul. Mă bucur că am reuşit să câştigăm până la urmă. Am fost echipa care a atacat mai mult, echipa mai periculoasă, exceptând vreo zece minute, când am fost în superioritate numerică, când gazdele şi-au creat, surprinzător, mai multe ocazii. Ştiam că ne aşteaptă un meci foarte greu, cu o echipă foarte compactă, ordonată, muncitoare. Îi doresc lui Costel (n.r., Costel Enache, antrenorul Politehnicii Iaşi), cu care sunt prieten, să reuşească”, a declarat Pustai la conferinţa de presă de după meci, când a comentat şi eliminarea din tabăra gazdelor: ,,După părerea mea, a fost eliminare. A fost şi ultim apărător, şi fault destul de urât, cu intenţie clară de a faulta. Eu zic că a fost roşu, dar nu comentez deciziile arbitrului”.
De partea cealaltă, referitor la această fază, antrenorul Iaşiului, Costel Enache, a fost de altă părere: ,,Personal am revăzut faza şi cred că a fost foarte exagerat acest cartonaş roşu. Din punctul meu de vedere, nu se justifică eliminarea, cred că era de ajuns cartonaş galben. Dar nu găsesc o scuză din asta. În timpul jocului am crezut că Okan a lovit cu talpa mai sus de genunchi şi probabil a fost eliminat pentru duritate. Dar am revăzut faza şi rămân la părerea că a primit roşu mult prea uşor”. Enache a fost însă fair-play şi a spus că victoria Buzăului a fost meritată: ,,E dureros, e frustrant, pentru că îmi planificasem altceva. E frustrant să pierzi, dar chiar nu merităm să fim supăraţi după cum am arătat azi pe teren. Nu am controlat niciun moment jocul, nu am avut siguranţă defensivă, nu am fost foarte periculoşi ofensiv şi, din păcate, am pierdut şi siguranţa de la fazele fixe. Cred că rezultatul e exact consecinţa a ceea ce s-a întâmplat în teren. Şi eu mă aşteptam la un meci mai bun, nu găsesc un cuvânt acum care să explice de ce am jucat astfel.”
FC Buzău ocupă locul 7 în clasament şi va evolua următoarea etapă în Crâng, sâmbătă, de la ora 11.00, împotriva celor de la Metaloglobus Bucureşti.
POLI IAŞI – FC BUZĂU 0-1 (0-0)
Poli Iaşi: L.Popescu – Onea (85 Torres), Cană, Fl. Plămadă, Serediuc – Ov. Mihalache (85 Asăvoaei), Chatziterzoglou – Al. Stan, An. Istrate (59 Mărieş), Pelivan (59 Defta) – S. Camara. Antrenor: Costel Enache
FC Buzău: R. Stoian – R. Zamfir, Vîrtej, Ghinga (46 A. Lopez), Oltean – Gaitan (72 A. Manea), Cârstocea – Al. Munteanu, Ekollo (90 Wiktorski), Cr. Ciobanu (61 Paţurcă) – Chică-Roşă. Antrenor: Cristian Pustai
– A marcat: Ekollo 78
– Cartonaş roşu: Chatziterzoglou (50)
– Arbitru: Andrei Moroiţă (Ploieşti)
Liga a 2-a – Etapa a 6-a
- Dunărea Călăraşi – Unirea Constanţa 1-1
- Dacia Brăila – Concordia Chiajna 0-2
- Ripensia Timişoara – Astra Giurgiu 2-1
- CS Comunal Şelimbăr – FC Braşov 2-1
- Metaloglobus Bucureşti – Politehnica Timişoara 4-1
- Unirea Dej – Steaua Bucureşti 2-1
- Unirea Slobozia – Petrolul Ploieşti 0-2
- Politehnica Iaşi – FC Buzău 0-1
- Csikszereda Miercurea Ciuc – Universitatea Cluj – aseară
- Viitorul Tg. Jiu – FC Hermannstadt (TV) – azi, ora 17.00
Clasament
- CHIAJNA 16 p.
- Petrolul 15 p.
- Steaua 13 p.
- Hermannstadt 13 p.
- U Cluj 12 p.
- Slobozia 11 p.
- FC Buzău 10 p.
- Metaloglobus 10 p.
- Ripensia 9 p.
- Şelimbăr 9 p.
- Unirea Dej 8 p.
- Timişoara 7 p.
- Poli Iaşi 6 p.
- FC Braşov 6 p.
- Călăraşi 2 p.
- Viitorul Tg. Jiu 2 p.
- Dacia Brăila 2 p.
- Constanţa 1 p.
- Csikszereda 0 p.
- Astra – 2 p.