
Metalul se află în fața unei performanțe extraordinare, aceea de a evolua în sferturile Cupei României, având chiar toate șansele de a bifa o premieră în istoria de 70 de ani a clubului.
În etapa a 3-a, ultima din faza grupelor, alb-albaștrii vor avea cel mai facil meci la nivel teoretic, cu Agricola Borcea, chiar pe stadionul din Crâng. După ce au reușit să mute meciul la Buzău, celor de la Metalul nu le rămâne decât să obțină o victorie anticipată de multă lume, în contextul în care adversarul vine, până la urmă, din liga a III-a. Agricola nu a reușit să facă niciun punct în grupa B, astfel că pentru călărășeni meciul de azi nu are decât miza orgoliului. Până la partida de azi, Metalul are un parcurs aproape impecabil, victorie cu Universitatea și o remiză albă, cu Dinamo. Buzoienii nu au primit gol deocamdată, nici în meciurile contând pentru grupa B, nici în cel de play-off, disputat pe teren propriu și încheiat 1-0, în compania liderului la zi al Superligii, U. Cluj.
Agricola Borcea nu a impresionat în acest sezon nici în Liga a III-a, fiind clasată pe locul 6 în seria a III-a, cu 23 de puncte în 15 meciuri. În lotul gazdelor de conjunctură sunt câțiva fotbaliști care au jucat pe scene mai mari, precum Victor Râmniceanu (ex Concordia sau FC Voluntari), Florin Bălan (ex Voluntari), sau Alin Robu, veteran care juca odinioară la Metaloglobus sau CSA Steaua. Nu în ultimul rând, căpitan al echipei este Sebi Ghinga, fost skipper la Gloria Buzău și la Metalul. În ciuda rezonanței mai degrabă rurale a echipei, călărășenii fac toate antrenamentele la București, disputându-și doar meciurile din campionat la Borcea. Agricola și Metalul s-au întâlnit ultima oară în 2019, moment în care buzoienii pierdeau pe teren propriu, cu 1 la 4. Între timp însă, raportul de forțe s-a schimbat radical în favoarea grupării alb-albastre.
O calificare în sferturi ar fi o premieră pentru buzoieni, după ce, în 2019, atingeau optimile competiției, acolo unde erau eliminați de Politehnica Iași.
Pentru meciul de azi, al cărui fluier de start se va auzi la ora 20.00, intrarea este liberă. Cei de la Metalul continuă tradiția jucăriilor aruncate pe teren în sprijinul copiilor din medii defavorizate.



