Actualitate

Facerea de bine… Cum s-a ales o femeie din Gălbinași cu mașina făcută praf chiar de tânăra căreia îi oferise găzduire

O femeie din Gălbinași a aflat azi-noapte ce înseamnă „facerea de bine”. Buzoiancă a fost trezită de polițiști în toiul nopții care au anunțat-o că mașina ei a fost implicată într-un eveniment rutier pe Bulevardul Unirii din municipiul Buzău. Tot oamenii legii i-au spus și cum a ajuns mașina acolo. Persoana responsabilă este o tânără de 18 ani pe care femeia o găzduia după ce fata s-a certat cu părinții.

Miercuri seară, tânăra și-a dat întâlnire cu iubitul în oraș însă cum nu avea mijloc de transport a luat pe ascuns cheile mașinii gazdei sale și a plecat spre Buzău. Fata a petrecut câteva ore cu iubitul dar și cu alți prieteni, însă la întoarcere, pe Bulevardul Unirii, a pierdut controlul mașinii și a avariat 3 autovehicule staționate.

Sosiți l-a locul incidentului, polițiștii au aflat că tânăra nu deține permis de conducere și, în plus, furase și mașina. Astfel că acum șoferița de ocazie s-a ales cu dosar penal.

„Din verificări, a reieşit faptul că în noaptea de 17 spre 18 februarie a.c., tânăra ar fi sustras, în scop de folosinţă, un autoturism, aparţinând unei cunoştinţe, pe care l-ar fi condus ulterior pe raza municipiului Buzău, provocând un eveniment rutier soldat cu pagube materiale, din care a rezultat avarierea a trei autovehicule staţionate.

Cu ocazia verificării în bazele de date ale Poliţiei Române, poliţiştii au constatat că tânăra nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de „furt în scop de folosinţă” şi „conducerea unui vehicul fără a deţine permis de conducere ” iar poliţiştii continuă cercetările”, precizează reprezentanții IPJ Buzău.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker