Cultură

Experiență uimitoare pentru vizitatorii virtuali ai Mănăstirii Bradu

O companie din Buzău, sută la sută românească, în spatele căreia se află o echipă de buzoieni ce oferă servicii de scanare și proiectare 3D la standarde internaționale, a reușit în timpul record de patru zile să redea virtual mănăstirea Bradu din Haleș, până în cel mai mic detaliu. Este o experiență uimitoare pe care o au de acum  turiștii cărora li s-a oferit posibilitatea să realizeze un tur virtual al Mănăstirii Bradu de pe Valea Nișcovului, monumentul fiind scanat în cel mai mic detaliu, cu o marjă de eroare de doar doi milimetri.

Scanarea laser 3D a mănăstirii a fost realizată  din 250 de stații care au fost legate între ele prin registrare automată direct în teren, ceea ce scurtează foarte mult timpii de lucru atât la birou, cât și în teren cu acest dispozitiv.

Reproducerea de înaltă precizie a construcției a fost realizată cu ajutorul unui scaner laser 3D Trimble X7 și a unui sistem GNSS Trimble R8s, în proiect fiind cooptați doi specialiști în scanare laser 3D și doi operatori de prelucrare proiecte BIM.

Despre această reușită, Florian Iordache, coordonatorul proiectului de scanare 3D a mănăstirii Bradu a declarat: „Scanarea laser 3D ne permite să creăm modele digitale detaliate ale obiectelor. Folosind această tehnologie, putem vedea obiectul și toate caracteristicile sale în detaliu fidel. Datele obținute cu scanarea laser 3D sunt foarte precise și se integrează foarte bine în sistemele noastre CAD. Acest lucru ne permite să folosim aceste date în munca noastră rapid și fără erori”.

Mănăstirea cetate Bradu este un important obiectiv turistic din zona de sud-est a României, ce poate fi vizitat acum, după 160 de ani de la închiderea ei din cauza legii  secularizării averilor mănăstirești, atât fizic, cât și virtual cu ajutorul tehnologiei de scanare 3D de ultimă generație.

Scanarea a fost realizată de compania BIMCAD, folosind  BIM, un sistem de modelare a informațiilor despre clădiri care poate fi utilizat pentru proiectarea clădirilor, planificarea construirii lor și managementul întreținerii ulterioare a acestora. Procesul BIM include scanarea, crearea și stocarea datelor exacte, reprezentarea precisă a tuturor aspectelor proiectului, inclusiv sistemele sale de utilități, crearea unei baze de date informaționale. Precizia și utilitatea furnizate de scanarea laser 3D sunt de real ajutor pentru orice arhitect, proiectant, inginer sau constructor. Intervențiile asupra clădirii se pot face într-o manieră mult mai eficientă având datele scanate în format 3D.

Apariție spectaculoasă cu ziduri groase și turnuri robuste

Mănăstirea Bradu are o istorie bogată ce o leagă de unii dintre cei mai importanți domnitori ai Țării Românești, având un aspect impresionant cu ziduri groase și înalte și turnuri robuste pe colțuri. Construcția Mănăstirii Bradu a fost începută în secolul al XVI-lea de către de familia Bădeanu Mihălcescu Cândescu și continuată de către soția domnitorului Mihnea Turcitul, Doamna Neaga, și se află în comuna buzoiană Tisău, pe malul stâng al pârâului Nişcov, fiind un loc preferat atât de enoriași, cât și de turiști. După 160 de ani de la închiderea ei,  Mănăstirea Bradu din comuna buzoiană Tisău a fost redeschisă joi, 26 octombrie, în ziua de prăznuire a Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, ocrotitorul așezământului de pe valea râului Nișcov. Evenimentul a marcat un nou început pentru viața monahală din aceste locuri, care presupune realizarea unor ample lucrări de restaurare și înfrumusețare a bisericii înconjurate de ziduri de incintă – un ansamblu ridicat în secolul al XVI-lea, pe locul unui mai vechi lăcaș sfânt, datând chiar cu două secole mai înainte.

Cercetările arheologice au stabilit existența unei vieți monahale în vatra acestei mănăstiri chiar de la jumătatea secolului al XIV-lea. Actuala biserică a fost ridicată în cursul secolului al XVI-lea, iar în apropierea anilor 1641-1642 au fost construite turnul-clopotniță și o serie de chilii, presupunându-se că în jurul aceleiași date fusese zidită și incinta patrulateră. Așezământul călugăresc de la Bradu a fost desființat prin legea secularizării averilor mănăstirești din 17/29 decembrie 1863, sfântul lăcaș devenind biserică parohială.

 

Articole similare