Actualitate

Eminescieni, premiați la Concursul „Împreună cu Hristos în viață”

În duminica a doua din Post, a Sfântului Grigorie Palama, organizatorii Concursului „Împreună cu Hristos în viață”, au invitat la Sfânta Liturghie pe toți elevii premiați împreună cu profesorii lor.

Foarte mulți elevi premiați au fost de la Colegiul Național „Mihai Eminescu” Buzău, coordonați de profesor Cristina Tănasă. Astfel, pe lista elevilor câștigători se află elevii: Maria Teodora Anghel, Theodora Drăgulin-Buhn, Daniela Elena Dobre, Luminița Teodora Ispas, Ștefania-Violeta Lupașcu, Alexandra-Elena Marcu, Nicol Alexia Pavel, Cristian Daniel Spătaru, Maria Stemate, Delia Briana Stoica, Bianca-Andreea Ștefan, Maria-Anisia Todea. Tema celei de-a 8-a ediții a competiției a fost „Cuvântul care vindecă”.

Participarea elevilor eminescieni la acest concurs este o formă deosebită de mărturisire a credinței, iar premierea tinerilor în biserică este dovada prezenței harului lucrător prin iubire, pe care Mântuitorul îl confirmă în Evanghelia Sa: „Unde sunt doi sau trei adunați în numele Meu, acolo sunt și Eu în mijlocul lor” (Matei 18, 20).

Ei au fost premiați în Biserica Sfânta „Cuvioasă Parascheva” din Buzău. Mai întâi au participat la Sfânta şi dumnezeiasca Liturghie, au primit Sfintele Taine, iar la finalul slujbei au fost felicitați de către comunitatea creştină în timp ce preotul paroh Gheorghe Popa-Sava le-a oferit diplomele şi premiile.

 

 

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker