Educație

Elevii Liceului „Cuza” au dat startul târgului de Crăciun

Liceul Tehnologic „Alexandru Ioan Cuza” organizează în aceste zile târgul de Crăciun, programat pe 17 și 18 decembrie, între 10.00 și 18.00.

Elevii expun în Piața Dacia, la punctul de informare turistică, ca și anul trecut, decorațiuni, cadouri și obiecte artizanale realizate manual, încercând astfel să transforme tradiția Crăciunului într-un proiect viu și palpabil.

Evenimentul continuă inițiativa începută anul trecut, când târgul a fost organizat tot de elevi și profesori. Fondurile strânse au fost folosite pentru reabilitarea unor spații școlare, contribuind direct la îmbunătățirea condițiilor de învățare pentru toți elevii liceului.

Profesorii și conducerea speră ca acest târg să devină o tradiție frumoasă în rândul elevilor, care să combine creativitatea, solidaritatea și spiritul sărbătorilor. Astfel că ei îi vor contrazice pe cei care mai cred că sărbătorile înseamnă doar lumini și cadouri, pentru că adevărata magie se vede când copiii pun suflet în fiecare lucru pe care-l fac. Iar elevii de la „Cuza” au pus mult suflet și dăruire în realizarea decorațiunilor știind că prin efortul lor contribuie concret la binele școlii lor.

„Ca în fiecare an, liceul nostru dă viață spiritului sărbătorilor prin organizarea <Târgului de Crăciun>. Vă așteptăm la Centrul Infoturism din Piața Daciei, pentru a ne bucura împreună de atmosfera caldă a Crăciunului”, este mesajul conducerii liceului către buzoieni.

Liceenii de la „Cuza” care fac parte din Ansamblul „Balada” au pregătit și un scurt program artistic pentru cei care vor trece pragul târgului.

Articole similare