Educație

Eleva-poetă din Buzău, calificată la trei olimpiade naționale

Victoria Maria Pripon, elevă în clasa a IX-a H (filologie bilingv – limba engleză) la Colegiul Național „B.P. Hasdeu” din Buzău, se remarcă prin rezultatele școlare excepționale, dar și printr-o activitate literară impresionantă: a publicat deja opt volume de poezie până la vârsta de 16 ani. O performanță rară, care trădează nu doar talent, ci și o maturitate artistică timpurie.

„M-am îndrăgostit de limbile engleză și latină, aș spune <la prima vedere>. De la cel dintâi contact cu acestea, am simțit că mi-ar plăcea ca viitorul meu să aibă legătură cu limbile străine și, implicit, cu engleza și latina”, mărturisește Victoria. Pasiunea sa s-a concretizat în publicarea bilingvă a poeziei, semn că planurile artistice și cele educaționale se împletesc armonios în parcursul său.

Victoria s-a calificat în acest an la trei olimpiade naționale, la Limba Engleză, la Limba Latină și la concursul „Certamen Ovidianum Ponticum”, dedicat studiului operei poetului Publius Ovidius Naso. Este, de altfel, a doua sa calificare la etapa națională a Olimpiadei de Limbi Clasice – Limba Latină, după ce în clasa a VII-a a obținut medalia de bronz.

Fiind limba-mamă a tuturor limbilor romanice – româna, italiana, franceza, spaniola și portugheza – latina nu putea să nu o atragă pe Victoria, mai ales că este preocupată să înțeleagă mai profund propria limbă și originea cuvintelor pe care le folosește cu măiestrie în scrierile sale. Deși astăzi nu mai este o limbă vorbită, latina continuă să reprezinte un interes aparte, întrucât rămâne o limbă de studiu academic, esențială în domenii precum filologia, istoria, dreptul și filosofia.

„Mi se pare fascinantă cultura latină și consider că aceasta a avut un impact foarte mare asupra mea, de aceea inclusiv multe dintre poemele scrise de mine în trecut se bazează pe diferite maxime și expresii care își au originea în Roma Antică. Ulterior, poeziile respective au fost incluse în volumele <Atrium>  (Editura Betta, 2023), <Coronandi opera> (Editura Betta, 2024), respectiv <Ecou – antologie de poezie> (Editura Betta, 2025)”, spune tânăra poetă.

Cât despre „Certamen Ovidianum Ponticum”, Victoria o vede ca pe o ocazie unică de a-și continua pasiunea pentru limba latină: „Este o olimpiadă care se axează pe opera marelui poet Publius Ovidius Naso, o aprofundare a cunoștințelor de limbă latină și o nouă aventură pe tărâmul poeziei, care îmi este atât de drag. De aceea, este o bucurie pentru mine să merg la etapa națională a acestui concurs, în străvechea cetate a Tomisului (Constanța), acolo unde și-a găsit sfârșitul autorul <Metamorfozelor>”.

Pasiunea pentru limbile străine vine din familie. Mama sa, prof. Alina Ane-Maria Pripon, este licențiată în germană, latină, engleză și franceză, iar tatăl său, preotul Alexandru Pripon, a fost primul care i-a deschis drumul spre limba engleză. Limbile străine i-au fost dragi poate și pentru că ele au însemnat o comunicare excelentă cu părinții care au încurajat-o și i-au oferit stâlpii de susținere către aceste preocupări. Mai întâi e mama, cu vocea ei caldă, cu care cuvintele se nasc, și apoi tatăl cu povești, întrebări și lumea prinde sens în jurul copilului. Astfel, amândoi, pas cu pas, îi dăruiesc Victoriei, pe nesimțite,  darul limbii și nu doar una, ci multe limbi ale Pământului. „M-am apropiat încă din copilărie de engleză, întrucât, la trei ani, tatăl meu m-a învățat primele cuvinte în această limbă. Atunci când am ajuns, ulterior, la școală și am avut primele ore de engleză, am privit totul ca pe o recapitulare a cunoștințelor dobândite până în acel moment. Între timp, am izbutit să tratez engleza ca pe o a doua limbă maternă”, își amintește Victoria-Maria.

În 2023, Victoria a publicat volumul bilingv „Vanitas (Editura Amurg Sentimental), conținând poezii scrise în limba engleză și traduse chiar de ea în limba română. Scrie, de asemenea, recenzii de albume rock și articole în limba engleză, dovadă a versatilității sale lingvistice.

Calificarea la etapa națională a Olimpiadei de Limba Engleză o consideră o reușită specială: „La județeană, am avut două probe (scris și oral, ambele cu un grad ridicat de dificultate), iar etapa națională constă în trei probe (scris, oral și audiție – <writing, speaking și listening>)”.

Sprijinul cadrelor didactice este esențial. Victoria le mulțumește profesoarelor Carmen Stoica (Limba Latină) și Monica Ionescu (Limba Engleză), cele care îi sunt alături în competițiile naționale.

Victoria Maria Pripon este, fără îndoială, un exemplu de excelență și echilibru între performanță școlară și expresie artistică. Un spirit tânăr, dar cu o voce literară deja conturată, care promite multe în viitorul cultural al României.

Articole similare