Actualitate

Eleva de la „Arte” Miruna Homoc, în echipa Irinei Rimes la „Vocea României”

Miruna Homoc, elevă a Liceului de Arte „Margareta Sterian”,va emoționat-o până la lacrimi cu interpretarea ei pe Theo Rose, artista îndrăgită de milioane de români și jurată a emisiunii ”Vocea României”.

„Îmi venea să plâng stând cu spatele”, a mărturisit Theo Rose, după ce eleva de numai 16 ani din Buzău a interpretat piesa „Hurt”, la Vocea României, vineri seară, 13 octombrie.

Piesa a dedicat-o memoriei fratelui ei, Alex Homoc, care a decedat în primăvara anului acesta, în urma unui accident rutier, când avea doar 21 de ani. Miruna a povestit în emisiunea „Vocea României” că ea continuă să cânte pentru a-și respecta promisiunea pe care i-a făcut-o fratelui său care a murit, în urmă cu scurt timp. „Când m-am înscris la prima preselecție, a fost cu mine. Aș da orice și să îl iau în brațe, atât”, a mărturisit aceasta.

Pentru Miruna s-a întors mai întâi Irina Rimes, iar tânăra a ales să meargă în echipa acesteia. Irina Rimes i-a spus: „Miruna, ai cântat foarte frumos. Poate, pe alocuri, cu scăpări, dar foarte frumos și tare te rog să vii la mine!”.

Articole similare