Actualitate

Elena Udrea vrea să recupereze banii din dosarul Hidroelectrica

Fostul ministru Elena Udrea a formulat o contestație la executare în dosarul Hidroelectrica pentru a recupera suma de 900.000 de euro confiscată ca urmare a acuzațiilor din această speță. Banii reprezintă valoarea pachetului majoritar de acțiuni la SC Evenimentul zilei și Capital SRL, care în 2011 a făcut obiectul traficului de influență pe care Udrea l-a comis în favoarea omului de afaceri Bogdan Buzăianu.

Contestația, respinsă de Curtea de Apel București pe 18 decembrie 2025, va fi judecată și de Înalta Curte de Casație și Justiție. Avocatul Elenei Udrea susține că produsul infracțiunii care poate face obiectul confiscării speciale sunt acțiunile „Evenimentului Zilei” și „Capital”, dar că instanța a dispus confiscarea unei sume de bani. „Această confiscare, în echivalent în lei se poate face dacă bunul nu mai există, dar este de notorietate faptul că acțiunile <Evenimentului Zilei> și <Capital> există, dar au rămas în proprietatea titularului actual cu privire la care instanța apreciază că a fost folosit ca paravan”, susține avocatul în document.

Acesta spune că, prin confiscarea sumei, Elena Udrea este sancționată de două ori.

Ce spune Parchetul

Reprezentantul Parchetului a arătat, în ședința din 2 decembrie 2025, că nu există absolut nicio contradicție între considerentele hotărârii atacate și dispozitivul acestei hotărâri, în ceea ce privește măsurile de siguranță dispuse în cauză. Acesta susțin că este vorba despre suma de 900.000 de euro, care a făcut obiectul infracțiunii de spălare a banilor în cauza în care s-a dispus încetarea procesului penal față de contestatoare pentru această infracțiune, sumă care, de altfel, a fost inclusă în obiectul infracțiunii de trafic de influență, respectiv suma promisă, inițial 5.000.000 de euro, din care instanța de fond, în mod justificat, a reținut că petenta contestatoare a primit suma de 2.500.000 de euro pentru exercitarea influenței.

„Pe lângă această sumă a fost și creanța de 900.000 de euro, reprezentând banii împrumutați de martorul (Bogdan Buzăianu, n.r.), prin firma sa – Grammotechniki LTD Cipru – lui (George Marius Păunescu, n.r.), împrumut garantat cu un pachet de acțiuni la SC Editura Evenimentul Zilei și Capital S.R.L”, susține procurorul. „În mod justificat, instanța de fond a dispus confiscarea, atât a sumei de 2.500.000 de euro, sumă ce a fost efectiv predată, cât și a creanței de 900.000 de euro la care a făcut referire”, mai spune acesta.

Dosarul Hidroelectrica

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus definitiv, în iunie 2024, încetarea procesului penal împotriva Elenei Udrea în dosarul Hidroelectrica, în care era acuzată de trafic de influenţă şi spălare a banilor, în legătură cu suma de 5 milioane de dolari pe care ar fi primit-o de la omul de afaceri Bogdan Buzăianu. Aceeaşi soluţie a fost dispusă şi în cazul jurnalistului Dan Andronic, acuzat de mărturie mincinoasă.

Prescrierea faptelor în acest dosar a fost constatată încă de la judecarea dosarului pe fond la Curtea de Apel Bucureşti, în aprilie 2023. Instanţa supremă a respins apelurile introduse de Direcția Națională Anticorupție şi de Elena Udrea, fiind menţinută decizia instanţei de fond privind încetarea procesului penal. Pe de altă parte, instanța a decis atunci că Elena Udrea trebuie să achite suma de 3,4 milioane euro. La acea dată, Udrea se afla în penitenciarul Târgşor, unde executa o pedeapsa primită în dosarul Gala Bute.

În dosarul Hidroelectrica, Elena Udrea a fost trimisă în judecată de DNA, în decembrie 2017, pentru trafic de influenţă şi spălare a banilor, iar jurnalistul Dan Andronic pentru mărturie mincinoasă.

Articole similare