Sport

Egal amical în derby-ul local de la Rm. Sărat

CSM Rm. Sărat – SCM Gloria Buzău 1-1 (1-1)

Etapa a 24-a a programat penultimul derby judeţean al Ligii a 3-a, la Rm. Sărat, acolo unde CSM a primit vizita li­derei seriei, SCM Gloria Buzău. Stări de spirit total opuse în cele două tabere înaintea meciului, punctele puse în joc fiind extrem de importante pentru fotbaliştii râmniceni, aflaţi în mare pericol de retrogradare, în timp ce pentru elevii lui George Timiş miza cea mai importantă era onoarea.

Nu puţine au fost vocile care vorbeau înaintea partidei despre un “cadou” de 3 puncte pe care Gloria era pregătită să-l ofere CSM-ului. Zvonurile însă nu s-au adeverit decât pe jumătate, râmnicenii obţi­nând până la urmă un punct, un mic ajutor, totuşi, în lupta pentru evitarea retrogradării. Echipa din Crâng a deschis scorul în minutul 25, prin reuşita lui Marius Drăguţ, însă avantajul oaspeţilor n-a durat decât un minut, Dorin Burlacu restabilind egalitatea, din corner (!), după o gafă a portarului Gurău. 1-1 a fost şi scorul final, care păstrează Gloria la 16 puncte de următoarea clasată, care acum a devenit Bucovina Rădăuţi, în timp ce CSM Rm. Sărat speră ca în cele şase etape care au mai rămas de jucat până la final să recupereze diferenţa faţă de locurile salvatoare, una de 7 puncte în acest moment.

Metalul Buzău – KSE Tg. Secuiesc 4-1 (0-0)

Puţină lume ar mai fi crezut într-un astfel de dez­no­dământ, după prima repriză a meciului dintre Metalul şi KSE Tg. Secuiesc. Despărţite de

numai 3 puncte în clasament, cele două echipe au oferit o parte întâi anostă, fără ocazii mari de poartă şi, ca atare, şi rezultatul consemnat la pauză, 0-0. La reluare, jocul s-a schimbat complet. Metalul a deschis scorul după numai 3 minute, în urma execuţiei lui Dan Stan, apoi fundaşul central Vasile Mihăeş a reluat imparabil cu capul în urma unui corner executat de Ispir şi a dublat avantajul gazdelor, în minutul 77. Scorul a luat proporţii, după reuşita lui Cătălin Bardaş (min. 83).

Oaspeţii au înscris golul de onoare prin Zsombor Veress în minutul 86, însă ultimul cuvânt l-a avut Ionuţ Radu, care a închis tabela în al doilea minut al prelungirilor.

 

Liga a 3-a, Seria I, Etapa a 24-a, rezultate:

CSM Paşcani – Şomuz Fălticeni: 2-2

SCM Gloria Buzău – CSM Rm. Sărat: 1-1

Ceahlăul Piatra Neamţ – Bucovina Rădăuţi: 0-1

Sănătatea Darabani – FC Botoşani 2: 1-4

Ştiinţa Miroslava – CSM Focşani: 0-1

SC Oţelul Galaţi – Foresta Suceava: 1-3

Metalul Buzău – KSE Tg. Secuiesc 4-1

Sporting Lieşti a stat

Clasament

  1. SCM GLORIA 63 p.
  2. Rădăuţi 47 p.
  3. SC Oţelul 46 p.
  4. Miroslava 43 p.
  5. CSM Focşani 40 p.
  6. Suceava 37 p.
  7. Lieşti 30 p.
  8. CSM Ceahlăul 30 p.
  9. METALUL 29 p.
  10. KSE Tg. Secuiesc 23 p.
  11. CSM Paşcani 22 p.
  12. FC Botoşani 2 21 p.
  13. Fălticeni 21 p.
  14. CSM RM. S~RAT 15 p.
  15. Darabani 8 p.
  16. Etapa viitoare, vineri, ora 17,00:Metalul Buzău – CSM Rm. Sărat

    Bucovina Rădăuţi – SCM Gloria Buzău

     

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker