Economic

Efectul finanţării de la stat / Absolvenţii buzoieni, ofertaţi cu locuri de muncă din curtea unde s-a desfăşurat bursa

• 10 angajatori peste oferta iniţială

Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi, organizată la finele săptămânii trecute, s-a bucurat de o participare numeroasă, atât din partea angajatorilor, cât şi a tine­rilor aflaţi în căutarea unui loc de muncă. Interesul crescut al angajatorilor se datorează în parte necesităţii de forţă de muncă cu calificare, iar pe de altă parte pentru că, pentru acest grup ţintă, cel al absolvenţilor, statul a oferit de ani buni diferite facilităţi la angajare.

De această dată, Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă a venit cu un stimulent de nerefuzat. „La început de bursă le-am spus că cei care angajează, indiferent de modul în care angajează – pe loc sau ulterior – prin bursă vor avea finanţare de 2.250 de lei (500 de euro), timp de 12 luni, până la maxim 220 de locuri. Având în vedere acest stimulent, mulţi s-au ridicat de la standuri şi au mers afară, în mijlocul celor care au participat la bursă să-i întrebe vârsta şi dacă sunt absolvenţi; începuseră să recruteze de afară”, spune directorul AJOFM, Ionel Tociu.

Interesul angajatorilor pentru tineri a fost atât de mare încât conducerea instituţiei de ocupare s-a trezit în dimineaţa în care a avut loc bursa că s-au prezentat cu ofertă de locuri de muncă şi angajatori care nu îşi anunţaseră prezenţa. Pe municipiul Buzău, care înseamnă principalul factor de dezvoltare al judeţului, 52 de angajatori au fost prezenţi  la bursa organizată de AJOFM Buzău şi au ofertat 579 locuri de muncă. Peste această ofertă, „între ora 8 şi ora zece  au mai venit 10 angajatori la bursă fără să-şi fi anunţat prezenţa şi nu am mai avut loc să-i amplasăm în sală”, a mai spus directorul AJOFM Buzău, Ionel Tociu, care  i-a îndemnat să discute cu tinerii de afară chiar dacă nu aveau un stand, lucru pe care unii angajatori l-au şi făcut.

„Le-am spus: <Nu aveţi stand, dar puteţi intra în marea masă a celor care îşi caută un loc la bursă>. Şi o parte din ei au făcut lucrul acesta.<Considerăm că aţi venit la bursă şi faceţi parte din acel grup ţintă  care va fi finanţat>”, a relatat directorul AJOFM despre situa­ţia, cu totul nouă pentru o bursă a locurilor de muncă, în care numărul angajatorilor a fost mai mare decât cel anunţat.

Până la finele bursei din municipiul Buzău, pe la standurile angajatorilor s-au perindat aproape 550 de şomeri, dintre care 214 absolvenţi, fiind selectate pentru interviu 287 persoane, în timp ce 51 de persoane s-au înscris la cursuri.

Bursa locurilor de muncă s-a desfăşurat însă la toate unităţile locale al AJOFM din bazinele de ocupare, astfel că la bursă s-au prezentat circa 1.000 de persoane, dintre care  402 absolvenţi de studii preuniversitare şi universitare şi au fost invitate pentru interviu 394 persoane.

La Râmnicu Sărat s-au prezentat la Bursă 11 angajatori cu o ofertă de 81 de locuri de muncă, iar  la Pătârlagele au fost prezenţi trei  angajatori cu 15 locuri de muncă. La Pogoanele a existat o ofertă de 12 locuri de muncă din partea a patru angajatori. Pentru zona de munte, la ALOFM Nehoiu a existat o ofertă de şase locuri de muncă din partea a patru angajatori.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker