ActualitateCultură

După 30 de ani la Catedrala Arhiepiscopală veche, preotul Vînătoru slujește la Biserica „Sfântul Spiridon”

Pentru  preotul Costel Vînătoru astăzi, 1 iulie, a fost ziua în care, așa cum anunță pe pagina sa de socializare,  a primit „serviciul de îmbisericire în sfântul lăcaș cu hramul Sfântului <Ierarh Spiridon>, aflat pe Bulevardul Nicolae Bălcescu”, asta după ce, timp de 30 de ani a slujit semenilor în Catedrala Arhiepiscopală veche „Adormirea Maicii Domnului” din oraș și de 38 de ani este „duhovnic” al plantelor.

Pentru că, așa cum bine știți, este vorba despre preotul Costel Vînătoru, membru corespondent al Academiei de Științe Agricole și Silvice București,  director al Băncii de resurse genetice vegetale pentru legumicultură, floricultură, plante aromatice și medicinale Buzău, pe care a înființat-o în 2019.  El a creat o veritabilă arcă a lui Noe în care a încărcat spre salvare, pe lângă sufletele celor cărora le este duhovnic,  și  miliarde, de semințe, la „Banca de gene”, „semănate” de Dumnezeu peste țara noastră.

Postarea a fost făcută, de fapt, în ultima zi de slujire la Catedrala Arhiepiscopală veche. „Este o zi importantă, care închide o etapă și deschide alta, la fel de valoroasă pentru misiunea pe care mi-a dat-o Dumnezeu pe pământ.

În cei aproape 30 de ani de slujire în acest sfânt lăcaș gândul și inima mea au fost permanent îndreptate către bunul Dumnezeu și iubirea aproapelui, la fel cum o voi face și în noua misiune acordată de Înalt Prea Sfințitul Arhiepiscop Ciprian, al Buzăului și al Vrancei. Vă voi purta mereu în rugăciunile mele, indiferent de locul unde voi fi rânduit să slujesc. Dumnezeu să ne binecuvânteze și să ne ajute să sporim în dreapta credință!”, a scris preotul Constantin Vînătoru.

 

Articole similare