Sport

Duel cu parfum „retro” pentru fotbaliștii Gloriei

• SCM Gloria Buzău – Universitatea Cluj, duminică, de la ora 17.00

Gloria este în fața primului meci oficial din 2020. După victoria la “masa verde”, consemnată prin neprezentarea Sportului Snagov, etapa trecută, prima din mini-retur, ­fo­tbaliștii Gloriei întâlnesc duminică seară, pe stadionul din Crâng, una dintre cele mai iubite și mai de tradiție echipe din România, Universitatea Cluj.

Dacă ,,sepcile roșii” și-au făcut debutul în această parte a doua a campionatului cu un egal pe teren propriu în fața lui FC Argeș, Gloria a pregătit meciul cu Universitatea cu două ­amicale, unul cu Aerostar Bacău și celălalt cu CS Făurei, ambele câștigate cu același scor, 3-1, și așteaptă acum prima victorie “oficială”. În tur, me­ciul dintre cele două echipe a avut loc la Tg. Mureș și a fost câștigat de buzoieni, pe atunci lideri ai clasamentului, cu scorul de 2-0.

Partida de duminică îi găsește pe elevii lui Ilie Stan într-o poziție liniștită, la jumătatea clasamentului, iar pe clujeni mai aproape de locurile de retrogradare, mult sub așteptările și obiectivul anunțat la startul campionatului.

Liga a 2-a, Etapa a 23-a, program:

Sâmbătă, ora 11.00:

• Dunărea Călărași – Csikszereda Miercurea Ciuc

• UTA Arad – Ripensia Timișoara

• Viitorul Tg. Jiu – Pandurii Tg. Jiu

• Turris Tr. Măgurele – Concordia Chiajna

• Metaloglobus București – Sportul Snagov

Sâmbătă, ora 13.00:

• Petrolul Ploiești – Farul Constanța

Duminică, ora 11.00:

• ASU Politehnica Timișoara – Rapid București

Duminică, 13,30:

FC Argeș – CS Mioveni

Duminică, ora 17.00:

• SCM Gloria Buzău – Universitatea Cluj

• CSM Reșița stă

 

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker