Duel al suferinței în Copou. Victorie de moral pentru fetele lui Morel?

În sfârșit, o ocazie bună pentru Gloria de a obține acea victorie pe care fetele o caută de câteva luni bune. Elevele lui Pablo Morel ar trebui, în teorie, să câștige clar la Iași, întrucât CSM este codașa clasamentului, fără punct după zece etape. Din păcate, printre codașe este și Gloria, antepenultima clasată în Liga Florilor și surpriza neplăcută în această ediție de campionat. Francezul de la cârma tehnică a avut la dispoziție mai bine de o lună pentru reglaje, o perioadă binevenită, prilejuită de Campionatul European. Cum Morel a avut la dispoziție aproape tot lotul – doar patru handbaliste au fost convocate la acțiunile echipelor naționale -, fanii ar trebui să vadă o îmbunătățire a jocului Gloriei, măcar în compania lanternei roșii. Cu toate că nici Buzăul n-a strălucit deloc în această stagiune, un eșec este inadmisibil, în fața unei echipe care, repetăm, nu a obținut niciun punct până acum. Iașiul are cel mai slab atac și cea mai permeabilă apărare, cu doar 228 de goluri înscrise și 346 primite, fiind considerată deja ca virtual retrogradată.
Gloria are șansa de a ieși din zona roșie dacă va câștiga ambele partide din această lună. După meciul de duminică, pe 29 decembrie, buzoiencele vor juca acasă, contra altei suferinde a Ligii, CSM Slatina. Oltencele au același număr de puncte, trei, însă unica victorie a fost obținută tot cu Iașiul. Cu nouă puncte, Buzăul ar depăși Zalăul lui Gheorghe Tadici, iar fanii ar privi mai relaxați către noul an și către o eventuală redresare a echipei locale. Culmea, la începutul sezonului, aceste calcule care vizează cursa pentru menținerea în primul eșalon păreau de domeniul fantasicului.
Meciul dintre Iași și Gloria Buzău se joacă duminică, de la 17.00.



