Drumul Național 2C va deveni un coridor rutier sigur

Drumul Național 2C Buzău-Slobozia, care străbate jumătatea vestică a județului Buzău pe direcția județului vecin Ialomița, se află pe agenda prioritară a Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Buzău care lucrează la o etapă de reevaluare a ofertelor tehnice în cadrul procedurii de achiziție, pentru elaborarea documentației de Avizare a Lucrărilor de Intervenție (DALI).
Managerul DRDP Buzău, Sorin Robu, dă asigurări că și tronsonul din drumul național DN 2C care străbate județul Buzău va fi un coridor rutier sigur, eficient și durabil, capabil să susțină dezvoltarea economică și mobilitatea regională în conformitate cu standardele europene. Valoarea totală estimată a investiției este de 548.694.000 lei cu TVA, finanțarea fiind asigurată din bugetul de stat.
Intervenția urmărește modernizarea și aducerea la parametri corespunzători de exploatare a unui sector rutier cu rol strategic în conectivitatea regională. Astfel, reabilitarea DN 2C contribuie la creșterea siguranței rutiere prin reducerea riscului de accidente și îmbunătățirea vizibilității și a geometriei traseului, creșterea capacității portante și a durabilității structurii rutiere, la îmbunătățirea fluenței traficului și reducerea timpilor de deplasare, precum și la integrarea eficientă în rețeaua europeană de transport, în conformitate cu obiectivele UE privind mobilitatea durabilă. Totodată, fiind asigurată componenta calitativ-operațională a drumului, se vor crea premise ale dezvoltării economice locale, prin facilitarea accesului către zone agricole, industriale și noduri rutiere majore.
Odată depășite toate etapele birocratice pentru promovarea proiectului și adjudecarea contractului de execuție, lucrările se vor derula pe toată lungimea tronsonului între localitatea Costești, limitrof municipiului Buzău, și limita de graniță cu județul vecin Ialomița, fiind vorba, în total, de reabilitarea și modernizarea a 48 de kilometri de drum național. Acest traseu asigură legătura între zone cu funcțiuni economice importante, fiind utilizat atât pentru transportul de mărfuri, cât și pentru mobilitatea populației, iar caracteristicile actuale ale drumului, afectate de uzură, trafic greu și condiții climatice, impun intervenții complexe pentru readucerea la o stare tehnică optimă. De asemenea, scăderea calității structurale a drumului a dus la creșterea numărului de evenimente rutiere.
În categoria lucrărilor de birou este încadrată și preocuparea pentru realizarea documentațiilor tehnice care premerg lansării investiției pentru reabilitarea și modernizarea unui alt drum important în configurația rutieră a județului Buzău, de data aceasta fiind vorba despre DN 22, de la intrarea în comuna Cazasu (din direcția Brăila) până la intrarea în județul Buzău, către Râmnicu Sărat. Execuția este estimată pentru perioada 2027–2028.
În paralel, echipele lucrează intens la ultimul tronson al Autostrăzii A7 ce urmează să fie preluat în administrare de DRDP Buzău. Este vorba despre ultimii 21,78 km ai lotului 2 din secțiunea Focșani–Bacău (sectorul Adjud–Răcăciuni), încă nedeschiși circulației, unde lucrările avansează într-un ritm susținut. Acest tronson va completa legătura cu celelalte loturi deja deschise, transformând A7 într-un coridor rutier tot mai coerent și mai sigur. Odată cu finalizarea acestui segment, DRDP Buzău va administra 220 km de autostradă – o responsabilitate majoră și, totodată, o provocare pe măsură.


