Actualitate

DREPTUL LA REPLICĂ / Dincolo de acuzații: realitatea documentată

Subsemnata Claudia Concea, persoana la care se face referire în articolul „Primăria Râmnicelu, un butoi cu pulbere care s-ar putea aprinde de la… gunoiul de grajd!” în calitate de „vecină”, formulez prezentul drept la replică, întrucât materialul publicat nu reflectă în mod complet și echilibrat situația reală, iar punctul meu de vedere nu a fost solicitat anterior publicării.

În perioada 2021 – aprilie 2024, am fost direct afectată de desfășurarea unei activități de tip fermă de ovine în imediata vecinătate a locuinței mele, cu un efectiv de peste 100 de animale pe stabulație, însoțită de depozitarea unor cantități considerabile de nutreț (baloți), activități agricole intense, zgomot, mirosuri și dejecții.

Începând cu noiembrie 2023, am formulat sesizări către instituțiile competente, în mod consecvent, în baza acestor realități verificabile din teren. În răspunsurile oficiale către instituțiile abilitate, Primăria Râmnicelu a precizat că domnul Jugaru ocupă terenul abuziv, aspect care reflectă realitatea factuală.

Caracterizarea demersurilor mele drept o „sarabandă de acuzații” este nejustificată și tendențioasă. Sesizările formulate sunt demersuri legale, întemeiate pe fapte reale și documentate. Activitățile desfășurate au avut un impact direct asupra proprietății mele și asupra domeniului public. Un exemplu concret îl reprezintă transportul gunoiului de grajd cu remorci, dintre care una a fost staționată pe domeniul public aproximativ 6 zile.

Din declarațiile prezentate în articol reiese că situația juridică a terenului nu este pe deplin clarificată. Plata unor datorii sau existența unui avans nu echivalează cu dobândirea dreptului de proprietate în lipsa finalizării actelor legale.

Afirmațiile privind existența unui presupus „complot” nu au fost susținute cu probe.

Menționez că, în prezent, există două procese aflate pe rolul instanței, în care Unitatea Administrativ-Teritorială are calitatea de creditor.

Demersurile mele au la bază atât situația din teren, cât și documente și răspunsuri oficiale.

În anul 2012, domnul Jugaru afirmă că a achiziționat un teren și clădiri. În realitate, tranzacția nu a fost finalizată, iar plata datoriilor a avut loc abia în februarie 2026.

Între 2012 și 2026, plata datoriilor a fost lăsată să se prescrie.

Din aprilie 2024 până în prezent, sunt afectată de activități agricole, depozitări, mirosuri și zgomot.

De asemenea, semnalez montarea ilegală a tablei zincate pe gardul existent la limita de hotar, fără acordul meu.

Întrebarea legitimă este de ce aceste atacuri publice au fost inițiate acum, după ani de toleranță administrativă.

Plata datoriilor sau achitarea unui avans nu conferă drept de proprietate.

Situația factuală și documentele existente demonstrează că demersurile mele sunt legale și justificate.

Acest demers este necesar pentru verificarea obiectivă a faptelor.

Cu respect, Claudia CONCEA

 

Articole similare