ActualitateCultură

Două zile de festival în memoria regretatului artist Benone Sinulescu

Festivalul Național Concurs de Muzică Populară „Benone Sinulescu”, unul dintre cele mai importante evenimente muzicale din România, va avea loc în zilele de 15 și 16 iunie la Buzău. Evenimentul este organizat de către Centrul Cultural „Alexandru Marghiloman” și Primăria Municipiului Buzău, în memoria regretatului artist Benone Sinulescu, simbol al muzicii populare românești.

Festivalul,  ajuns la cea de a VI-a ediție, va aduce pe scenă cei mai cunoscuți interpreți de muzică populară din România, ceea ce îl face un eveniment de neuitat pentru toți iubitorii de folclor.

Concursul de interpretare se va desfășura pe data de 15 iunie, între orele 10.00 și 17.00, la Sala Teatrului „George Ciprian”. În cadrul acestui concurs, tineri talentați din toată țara vor avea ocazia să își demonstreze abilitățile artistice și să concureze pentru premii prestigioase.

Concursul cuprinde trei secţiuni:

  • solişti vocali Grupa 1 de vârstă (concurenții cu vârste până la 12 ani);
  • solişti vocali Grupa 2 de vârstă (concurenții cu vârste cuprinse între 12 și 16 ani);
  • solişti vocali Grupa 3 de vârstă (concurenții cu vârste cuprinse între 16 și 30 ani).

Câștigătorii Concursului de Muzică Populară „Benone Sinulescu” vor fi validați de membrii juriului, compus din: Traian Ilea, Laura Lavric, Sorin Filip, Ilie Caraș, Adrian Naidin, Valentin Boghean, Teodor Isaru si Loredana Streche .

Paralel cu competiția, în cele două zile ale festivalului, pe scena târgului Drăgaica vor susține recitaluri unii dintre cei mai apreciați artiști ai muzicii populare românești, care vor aduce pe scenă frumusețea și autenticitatea muzicii populare românești, oferind un spectacol de excepție. Printre aceștia se numără: Nicolae Botgros și orchestra „Lăutarii”, Ansamblul „Ciprian Porumbescu” Traian și Valeria Ilea, Laura și Victor Lavric, Constantin Enceanu, Damian Drăghici, Sorin Filip, Marius Mihalache Band, Vali Boghean Band, Grigore Gherman, Ilie Caraș, Adrian Naidin Band, Nicolae Datcu, Mariana Anghel, Loredana Streche, Ziana Birdeanu, Nicușor Iordan, Raluca Diaconu, Nemuritorii, Flavia Cochirleanu, Simona Dinescu, Daniela Condurache, Alexandra Dan, Ionuț Cocoș, Nicolae Ciubotaru, Mariana Dobzeu, Ionică Stan, Simona și Cornel Bănică și Drăgăicuțele, câștigătorii primei ediții a festivalului.

Programul artistic al celor două zile de festival va începe in jurul orei 17.00 si le va oferi tuturor celor prezenți oportunitatea să petreacă în compania artiștilor până după ora 22.00.
Festivalul Național Concurs de Muzica Populară „Benone Sinulescu” este un omagiu adus marelui interpret de muzica populară, celebrând tradiția si cultura națională. Benone Sinulescu s-a stins din viață la vârsta de 84 de ani, dar  a lasat în urma sa o colecție veritabilă de cântece populare de referință, pentru care milioane de români l-au iubit, l-au ascultat si l-au admirat. Dintre acestea amintim melodii precum „Radu mamii, Radule”, „Un bujor și-o garofiță” sau „Măi Buzău râu înspumat”.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare