Actualitate

Două secții exterioare ale Spitalului Județean Buzău, ocupate de bolnavii cu Covid 19 în numai câteva zile

Cele două secții pe care conducerea Spitalului Județean de Urgență Buzău le-a amenajat recent pentru a prelua bolnavii cu Covid 19, TBC și Boli Infecțioase, sunt aproape pline.
Managerul unității medicale buzoiene, Claudiu Damian, a declarat pentru siteul reporterbuzoian.ro că  mai sunt doar câteva paturi libere și că „în ritmul acesta, în câteva zile nu mai avem unde să ducem bolnavii. Ce vom face? Este evident că va trebui să identificăm noi soluții, facem asta de mult timp, dar numărul mare de infectări, coroborat cu neîncrederea oamenilor, ar trebui să fie un mare semnal de alarmă pentru toți”.
Mai exact, pe secția TBC mai sunt doar cinci locuri libere din cele 25 puse la dispoziție, în timp ce pe secția Boli Infecțioase mai pot fi internați doar 13 pacienți. Aici numărul total de paturi puse la dispoziție de unitatea medicală pentru bolnavii Covid 19 este de 29. Biroul de presă al unității medicale confirmă situația.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker