Două eleve, atacate de un câine agresiv

Un câine a atacat două eleve care se deplasau către liceu în municipiul Buzău. Una dintre fete s-a ales cu hainele rupte, iar cealaltă a fost mușcată. Incidentul a fost anunțat la Dispeceratul Inspectoratului de Jandarmi Județean Buzău prin două apeluri 112. Un echipaj de jandarmi a fost trimis în zonă și a reușit să identifice animalul periculos și a solicitat sprijinul autorităților competente; până la sosirea acestora, câinele s-a refugiat într-o curte din apropiere. Jandarmii au obținut acordul proprietarei imobilului, care era speriată de agresivitatea animalului și echipa de ecarisaj a reușit să captureze câinele și să îl transporte la un adapost.
În urma verificărilor efectuate după capturarea animalului, nu s-a putut stabili dacă acesta are un propietar.
De menționat că în intervalul orar la care au fost semnalate atacurile câinelui strada era intens circulată de elevi care termină sau încep cursurile la instituțiile de învățământ din apropiere.


