Actualitate

Dosarul ucigaşului Valentinei Nica a ajuns la Curtea de Apel Ploieşti fără contestaţia procurorilor

Procurorii nu au atacat sentinţa primită în primă instanţă de tânărul care şi-a ucis prin incendiere fost iubită în februarie anul trecut. Dosarul a ajuns deja la Curtea de Apel Ploieşti iar primul termen a fost stabilit pentru 30 martie.

Judecătorii instanţei superioare vor avea de judecat atât apelul lui Cosmin Dan dar şi cererile depuse de părinţii Valentinei Nica, tânăra ucisă de fostul iubit, care sunt nemulţimiţi de despăgubirile dispuse de judecătorul de la Tribunalul Buzău. Nu este exclus ca aceştia să ceară în apel pedeapsa maximă pentru Cosmin Dan – detenţia pe viaţă, deşi la instanţa de fond nu s-au exprimat în acest sens.

Amintim că tânărul Cosmin Dan, care şi-a incendiat fosta iubită şi a lăsat-o să moară în apartament, în dimineaţa zilei de 28 februarie 2019, a fost condamnat pe 30 ianuarie la 23 de ani de închisoare pentru omor cu premeditare prin cruzimi şi un an de închisoare pentru distrugere, care reprezintă o treime din pedeapsa principală. În total, ucigaşul tinerei care-i fusese iubită, a pri­mit la Tribunalul Buzău o pedeapsă de 24 de ani de închisoare cu executare şi a fost obligat la plata unor despăgubiri de 100.000 euro, cu titlu de daune morale, către mama fetei, Katia Milica Dodan, 50.000 euro daune morale către tatăl tinerei, Ionel Aurel Nica şi la 10.000 euro daune materiale către Katia Milica Dodan (echivalentul în lei la data executării) pentru finalizarea lucrărilor de refacere a apartamentului incendiat şi mobilarea lui, dat fiind că tatăl lui Cosmin Dan s-a străduit, în limita posibilităţilor, să facă reparaţiile cuvenite.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker