Actualitate

Documentarul de succes „România Neîmblânzită”, pe ecranul primul cinematograf în aer liber din Buzău

Proiectul face parte din platforma „Buzău Circular”, lansată de GreenGroup în parteneriat cu Primăria Municipiului Buzău

GreenGroup, în parteneriat cu Primăria Municipiului Buzău și Centrul Cultural și Educațional „Alexandru Marghiloman”, inaugurează, duminică, 5 iunie, în Buzău, Cine-Parcul. Este vorba despre  primul cinematograf în aer liber  – un proiect de educație prin film, în mijlocul naturii -, unde va rula pe marele ecran din Amfiteatrul din Parcul Tineretului documentarul „România Neîmblânzită”. Evenimentul va marca Ziua Internațională a Mediului, organizată anual pe data de 5 iunie. Proiecțiile documentarului sunt programate pe 3 iunie la 18.30, pe 4 iunie la 18:00 și pe 5 iunie la 19:30, în cadrul proiectelor “Școala din Parc” și Festivalul Antante.

Despre acest parteneriat care are menirea să-i încurajeze pe buzoieni să petreacă cât mai mult timp liber în natură, viceprimarul municipiului Buzău, Oana Matache, a declarat: „Suntem bucuroși să avem alături GreenGroup în inițiativele Municipalității de a promova acțiunile pentru mediu și cele de încurajare a petrecerii timpului în natură“.

La rândul său, Constantin Damov, președintele GreenGroup, a subliniat responsabilitateape care și-o asumă grupul  în a pune umărul la dezvoltarea comunității  din care face parte de 20 de ani: „Anul acesta, GreenGroup sărbătorește 20 de ani de când a inaugurat prima fabrică de reciclare din grup, chiar în Buzău. Ca membri ai acestei comunități, avem o responsabilitate să ne implicăm în dezvoltarea sa și să creăm oportunități pentru oamenii de aici. Prin acest proiect, vrem să încurajăm adoptarea unor comportamente orientate către sustenabilitate, apropierea de natură și protejarea mediului, evitarea risipei, reparare, reutilizare, implicare în reciclare. Astfel, punem bazele unui viitor mai bun pentru întreaga comunitate”.

Proiectul GreenGroup se pliază foarte bine pe oferta cultural-educativă a Primăriei Buzău care derulează prin Centrul Cultural și Educațional „Alexandru Marghiloman” activități care încurajează deprinderea unor comportamente de stil de viață sănătos, de către copii și tineri.

 „Încă de la primele proiecții de film difuzate în Amfiteatrul din parcul Tineretului, în cadrul proiectului „Seri de vară la Buzău”, am putut constata nevoia existenței unui spațiu de proiecții cinematografice în aer liber, semnalată de prezența unui public foarte numeros. De aceea, ne-am bucurat enorm atunci când, prin donația realizată de GreenGroup, am putut dota Amfiteatrul cu un ecran ultra-performant și un sistem de sonorizare care să permită astfel de proiecții în aer liber. Proiectele culturale și educaționale pe care Primăria Municipiului Buzău le derulează prin Centrul Cultural și Educațional „Alexandru Marghiloman” sunt orientate către educația pentru sustenabilitate, prin încurajarea, exersarea și deprinderea unor comportamente de stil de viață sănătos, mai ales de către copii și tineri. Proiecția filmului documentar „România neîmblânzită” completează perfect oferta de activități culturale-educative de care întreaga comunitate se va putea bucura pe 4 și 5 iunie, în cadrul celei de-a doua ediții a Festivalului AnTanTe”, spune Florina-Diana Potîrniche, directorul Centrului Cultural și Educațional „Alexandru Marghiloman”.

Ecran ultra-performant și sistem integrat de sonorizare donate de Green Group

Cine-Parcul este primul cinematograf în aer liber din Buzău, făcut posibil de GreenGroup, prin donația către Centrul Cultural „Alexandru Marghiloman” a unui ecran ultra-performant și a unui sistem integrat de sonorizare. Proiectul face parte din platforma „Buzău Circular”, lansată de GreenGroup în Parteneriat cu Primăria Municipiului Buzău, cu scopul de a identifica și implementa soluții pentru dezvoltarea orașului în spiritul economiei circulare, al regenerării resurselor și naturii.

„România Neîmblânzită” este cel mai de succes film documentar intrat în cinematografele autohtone după 1989! Dincolo de forfota orașelor, există o viață naturală fabuloasă. Neștiute de nimeni, milioane de plante și animale dau un spectacol plin de măreție, grație, ferocitate, candoare, umor. Filmul documentar “România neîmblânzită” este o incursiune de 90 de minute în acest univers uimitor, zonele de interes major fiind Munții Carpați și Delta Dunării.

Pelicula a fost aleasă special pentru a marca Ziua Internațională a Mediului, o campanie globală a Organizației Națiunilor Unite de conștientizare și informare despre protecția mediului. Tema de anulacesta – Only one Earth/O singură Planetă – vine să atragă atenția asupra celor mai mari provocări de mediu ale momentului: încălzirea globală, protejarea biodiversității și lupta împotriva poluării cu plastic.

Cine este Green Group

Green Group este unul dintre cei mai importanți jucători în domeniul reciclării în Europa, cu activitate în reciclarea tuturor fluxurilor majore de deșeuri, inclusiv PET, sticlă, deșeuri electrice și electronice (WEEE), lămpi și baterii, precum și deșeuri industriale. Are cea mai mare capacitate instalată de reciclare din România și una dintre cele mai mari din Europa, procesând anual peste 460.000 de tone de deșeuri.Cu investiții în valoare de 170 milioane EUR, Green Group are o contribuție importantă în recuperarea materialelor valoroase provenite din deșeuri și este un pilon important al economiei circulare în România. Din Green Group fac parte: GreenTech (cel mai mare procesator european pentru deşeuri PET), GreenFiber International (lider european in producţia de fibră sintetică), Green WEEE (lider de piaţă în tratarea şi reciclarea DEEE-urilor), GreenGlass Recycling (cea mai mare fabrică de procesare a deşeurilor de sticlă), Eltex Recycling (furnizor integrat de servicii de management al deşeurilor), cât și Green Resources Management (implementează obligațiile privind răspunderea extinsă a producătorilor pentru deșeurile de ambalaje).

Mai multe AICI

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker