Actualitate

Documentar Ziare.com / Zece lucruri mai puțin cunoscute despre Crăciun

Pe 25 decembrie, creştinii din întreaga lume sărbătoresc Crăciunul. Însemnătatea religioasă a acestei sărbători este cunoscută de mulți, însă sunt și unele informații mai puțin știute.

  1. Primul brad artiicial de Crăciun a fost realizat în Germania, la sfârșitul anilor 1800, utilizându-se ca materie primă pene de gâscă. Penele erau vopsite în culoarea verde și erau atașate unor ramuri de sârmă. Sârmele erau apoi înfășurate în jurul unei tije centrale, care servea drept trunchi.
  2. Primele ornamente pentru brazii de Crăciun au fost fructele, în special merele. Tradiţia s-ar fi schimbat la iniţiativa pastorului protestant Martin Luther (1483-1546). Conform legendei, când s-a întors acasă într-o noapte din iarnă, a fost impresionat de lumina stelelor care străluceau printre brazi și a vrut să redea imaginea și pentru familia sa. Astfel, a adus acasă un brad și l-a împodobit cu candele.
  3. Culorile tradiționale ale Crăciunului nu sunt roșu și alb, cum cred unii, ci roșu, verde și auriu. Culoarea roșie simbolizează sângele lui Iisus Hristos, verdele – viața și renașterea și auriul – lumina și bunăstarea.
  4. Crăciunul a fost interzis de Parlamentul englez în perioada 1647- 1660, la ordinul liderului puritan Oliver Cromwell, care considera că este imoral să petreci într-o zi sfântă. Cine sărbătorea era arestat. Interdicţia a fost ridicată după ce Cromwell a pierdut puterea.
  5. Melodia celebră „Jingle Bells” a fost compusă iniţial pentru altă sărbătoare americană importantă, Thanksgiving Day (Ziua Recunoştinţei), în 1857. Cântecul a fost primul fredonat în spatiu de astronauții Tom Stafford și Wally Schirra, ai misiunii Gemini 6, pe 16 decembrie 1965.
  6. Cel mai mare cadou de Crăciun din lume este Statuia Libertății. Cu o greutate de 225 de tone și o înălțime fără soclu de peste 45 de metri, monumentul a fost dăruit de francezi SUA în ziua de Crăciun din 1886, cu ocazia aniversării a 110 de ani de la câștigarea independenței Statelor Unite.
  7. În lume există două insule numite Crăciun (Christmas), una în Oceanul Pacific, cealaltă în Oceanul Indian.
  8. Deși se crede că ar fi fost creată în scop de marketing de Coca Cola, imaginea lui Moș Crăciun a fost inspirată de un poem din anul 1820. Vestimentația Moșului, cum îl știm azi, în costum roșu și alb, a fost realizată în 1860 de caricaturistul german Thomas Nast.
  9. Crăciunul nu a fost sărbătorit întotdeauna pe 25 decembrie. Grecii îl celebrau pe 7 ianuarie. În Apus (Roma), în anul 320, Papa Julius a stabilit ziua de 25 decembrie ca dată oficială a naşterii lui Iisus Hristos.
  10. Cel care a venit cu ideea unor lumini alimentate la curent pentru pomul de Crăciun ar fi fost Edward Johnson, asistentul inventatorului Thomas Edison, în 1882.

Preluare Ziare.com

 

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker