Crăciunul nu este doar o sărbătoare creștină, ci are rădăcini în marile sărbători romane și iudaice, în festivalurile vechilor greci, dar și în lungile ospețe ale celților și ale populațiilor din nordul Europei. Cum se sărbătorea la noi acum mai bine de 150 de ani? Cum a ajuns Crăciunul să fie o sărbătoare atât de importantă?
Câteva tradiții pentru Crăciun de acum un secol
Andrei Gorovei scria la 1915 despre câteva dintre credințele și superstițiile legate de Crăciun: „În Ajunul Crăciunului se ung pâinile și mălaiele pe deasupra cu muruială (făină de grâu muiată în apă), ca să nu crape, iară cu rămășița muruielei se ung pomii din grădină, ca ei, în vara viitoare, așa să fie încărcați cu poame, cum este încărcată masa cu mâncări. În ziua de Ajunul Crăciunului nu se cerne făină, ca să nu se facă purici în casă. În acea zi nu se dă nimic din casă, ca să nu se împrăștie gospodăria. În ziua Crăciunului nu se mănâncă carne, ca dihăniile să nu mănânce vitele. La Crăciun și la Paște nu se mătură toată ziua prin casă”.
Cum a ajuns Crăciunul așa cum îl știm
„Crăciunul are câteva dominante care se disting cu evidență: nu este o zi, ci un ciclu de zile – 12 la număr – ce prefigurează lunile anului următor, are o pronunțată esență sacră subliniată de nașterea lui Isus Hristos și caracter augural, așadar este un timp investit cu forțe redutabile ce se cer adânc respectate și atent invocate”, scrie Narcisa Știucă în cartea „Spirala sărbătorilor – Rosturi, tâlcuri și deslușiri”.
Crăciunul nu este doar o sărbătoare creștină, ci are rădăcini în marile sărbători romane și iudaice, în festivalurile vechilor greci, dar și în lungile ospețe ale celților și ale populațiilor din nordul Europei. Elemente din vechime au fost adăugate și au ajuns să fie incluse în sărbătoarea pe care o știm azi.
Apoi, în ultimele secole s-au adăugat elementele noi: brazii împodobiți (din secolul XVII, zona Germaniei), cadourile (sec XIX) și transformarea în sărbătoare comercială (sec XX). Crăciunul este o combinație între elemente creștine, păgâne, ale culturii populare, dar s-a adăugat și mult marketing în ultimele decenii.
Ce s-a preluat de la diverse sărbători ale Antichității – iată ce scrie Narcisa Știucă: „Zilele cuprinse între Crăciun și Bobotează au păstrat o serie de manifestări din fiecare sărbătoare antică: ospețele, jertfa animalului – simbol al belșugului – porcul – și răsturnarea temporară a ordinii sociale reflectată în jocurile cu măști de la Saturnalia; caracterul de moment favorabil urărilor, vrăjilor și ghicirii viitorului, de la Kalendae Ianuarii; arderea focurilor purificatoare și dătătoare de energii și prepararea pâinii rituale (colacul) de la cultul zeului solar Mithra și vestigii ale zilelor Compitalia și Larentalia, în care se aduc ofrande pentru îmbunarea și invocarea spiritelor morților, despre care se crede că revin printre noi în acest interval de timp”.
Cum s-a „născut” Moș Crăciun și ideea de cadouri
Obiceiul de a oferi cadouri este menționat pentru prima oară în secolul XV și a devenit foarte răspândit spre final de secol XVIII, iar spre final de secol XIX Crăciunul a devenit o sărbătoare a familiei, un prilej de reunire a celor plecați pe alte meleaguri cu cei rămași acasă.
Moș Crăciun își are și el originea, foarte îndepărtată ce-i drept, în tradiția precreștină, sania trasă de reni existând și în mitologia scandinavă, la fel și obiceiul de a lăsa o plăcintă și un pahar de lapte ar putea să-și aibă originea în vechile tradiții de a depune mici ofrande pentru a „îmbuna” zeitățile.
Englezii l-au avut pe Father Christmas care, până în a doua parte a secolului XIX, nu avea legătură cu copii sau oferirea de cadouri, ci cu ospețele, cântecele și distracția în ziua de Crăciun când se țineau carnavaluri uriașe. După 1850 a devenit sinonim cu Moș Crăciun al americanilor, celebrul Santa Claus care își are originea în tradițiile aduse de olandezi în SUA la început de sex XIX.
Olandezii îl venerau pe Sinterklaas, un personaj care îl are la bază pe Sf. Nicolae (care a trăit între anii 270 și 343). La olandezi era tradiția ca să li se dea cadouri copiilor, dar pe 6 decembrie, de Sf. Nicolae, iar această tradiție a ajuns în America, unde a fost adoptată și „transferată” la Crăciun.
Statele Unite au transformat Crăciunul într-un fenomen comercial preluat apoi peste tot în lume. Încă de la 1880 erau în magazinele americane „Moș Crăciuni” care îmbiau cumpărătorii, brazii de Crăciun s-au răspândit uimitor după 1850 și tot atunci au devenit un succes comercial și ilustrațiile de Crăciun (Chrismas cards).
Primii brazi de Crăciun au fost împodobiți în Alsacia, înainte de 1550, iar în teritoriile germane s-au răspândit puternic după 1650. Documentele arată că în 1539 a fost dus un brad de Crăciun în catedrala din Strasbourg. Se spune că Martin Luther, care a murit în 1546, ar fi împodobit un brad cu lumânări.
În anul 1605 a fost înălţat primul brad de Crăciun într-o piaţă publică din Strasbourg, fiind împodobit cu mere roşii, iar în acelaşi an, la Breslau, ducesa Dorothea Sybille von Schlesian împodobeşte primul brad, nu foarte diferit de felul în care îl împodobim şi în prezent.
În anul 1841 apare în Anglia primul brad de Crăciun, atunci când prinţul consort Albert, bunicul Reginei Maria a României, a dăruit un exemplar soţiei sale, celebra regină Victoria, şi l-a instalat la castelul Windsor. În vârful bradului era instalat un înger înlocuit, ulterior, cu o stea, pentru a aminti de steaua văzută de cei trei magi veniţi de la răsărit.
Prima instalație electrică cu beculețe de Crăciun a fost creată de Thomas Edison, în 1880, la Menlo Park, California, iar după 1910 se producea pe scară largă instalații cu beculețe colorate care să fie întinse și aprinse de Crăciun.
În 1866 documentele ne dau de veste despre primul brad împodobit de Crăciun în România, bradul de la palatul regal din București, un brad ce era împodobit cu flori de hârtie și cu fructe, la nici opt luni de la venirea în România a principelui Carol I. Pe la 1900, bradul regal era adus la București de pe domeniul Peleș, iar în el se puneau lămpi electrice. (Preluare HotNews)
