DOCUMENT | Tratamente inumane și tortură la Spitalul Ojasca

Avalanșă de rele tratamente „care pot constitui potențiale forme de tratament inuman, degradant și de tortură” aplicate bolnavilor internați la Secția Ojasca a Spitalului de Psihiatrie și Măsuri de Siguranță Săpoca sunt relevate în raportul întocmit după vizita reprezentanților Consiliului de Monitorizare la această unitate spitalicească. Precizăm că Consiliul de Monitorizare este o autoritate autonomă sub control parlamentar înființată pentru a proteja, promova și monitoriza modul în care sunt respectate drepturile persoanelor cu dizabilități aflate în diverse instituții. Doi pacienți bruscați, o femeie lovită cu palma peste cap fără justificare, o altă pacientă târâtă pe jos prin salon și legată ulterior având o pătură pe cap și alți pacienți contenționați deși erau calmi și cooperanți, sunt o parte dintre aspectele relevate în raportul privind vizita de monitorizare desfășurată la Spitalul de Psihiatrie și Măsuri de Siguranță Săpoca în perioada 16-22 iunie.
În data de 11 iunie, printr-un ordin al președintelui Consiliului de Monitorizare, a fost dispusă efectuarea unei vizite de monitorizare la Spitalul de Psihiatrie și pentru Măsuri de Siguranță Săpoca, inclusiv în secțiile exterioare Ojasca și Nifon. Potrivit Consiliului, obiectivul vizitei a fost cel de a evalua condițiile din unitățile medicale, verificarea respectării drepturilor pacienților și identificarea eventualelor disfuncționalități.
„Vizita a fost declanșată ca urmare a unei sesizări înregistrate la data de 15.05.2025, care semnala posibile încălcări ale drepturilor persoanelor internate. Printre aspectele reclamate se numără presupuse acte de abuz fizic și verbal din partea personalului, lipsa intervențiilor corective din partea conducerii, atitudini ostile față de angajat”.
„Spitalul joacă un rol strategic la nivel județean, regional și național, fiind una dintre cele patru unități din România abilitate să interneze pacienți conform prevederilor art. 110 din Codul Penal. Spitalul funcționează cu o capacitate de 830 de paturi (dintre care 45 alocate Secției de Neurologie), spitalul asigură servicii de specialitate pentru populația județului Buzău (aproximativ 405.000 locuitori), dar și pentru pacienți proveniți din alte 9 județe (Brăila, Călărași, Constanța, Covasna, Giurgiu, Ialomița, Prahova, Tulcea, Ilfov) și din Municipiul București, conform arondării stabilite prin ordin al Ministerului Sănătății”, se arată în raportul privind vizita de monitorizare desfășurată la unitatea spitalicească.
Conform documentului, în luna iunie 2025, unitatea se confrunta cu un grad crescut de ocupare, conducerea demarând proiecte de investiții și reconfigurare funcțională vizând creșterea calității serviciilor medicale și alinierea la prevederile internaționale privind drepturile persoanelor cu dizabilități. „În secțiile Psihiatrie V și VI din Ojasca au fost identificate cazuri ale unor pacienți fără familie, care au adresa de domiciliu stabilită pe spital. Cu toate că asistenții sociali au înaintat numeroase cereri către autoritățile locale pentru transferul acestora în centre de îngrijire și asistență, nu s-au găsit soluții concrete, autoritățile invocând lipsa serviciilor sau a locurilor disponibile (…) Pe parcursul evaluării, echipa a observat că secțiile de Psihiatrie V și VI Cod Penal funcționează în pavilioane vechi, cu o infrastructură depășită și o capacitate care nu corespunde nevoilor actuale, ceea ce determină o supraaglomerare permanentă și dificultăți în asigurarea condițiilor de siguranță, intimitate și igienă. În unele saloane, s-au remarcat saltele uzate, mobilier degradat, dotări sanitare nefuncționale sau improprii, precum și spații comune care necesită reconfigurare. Servirea meselor presupune parcurgerea unor distanțe considerabile între pavilioane și blocul alimentar, fapt care creează disconfort, mai ales în sezonul rece (…) Conducerea spitalului a luat deja măsuri rapide ca reacție la deficiențele identificate, inclusiv înlocuirea saltelelor uzate, comandarea unor dotări sanitare noi, precum și igienizarea și reparația punctuală a unor spații”, se precizează în raport.
De asememena, la Secția Ojasca, echipa Consiliului de Monitorizare a constatat abateri grave de la unele proceduri, care pot constitui potențiale forme de tratament inuman, degradant și de tortură. „În urma vizionării aleatorii a înregistrărilor camerelor de supraveghere, pe perioada maximă de stocare (30 zile), s-au identificat următoarele: în unele cazuri distincte, pacienți aflați într-o stare vizibilă calmă și cooperantă au fost supuși contenționării fizice fără justificare medicală evidentă. Într-unul dintre cazuri, pacientul aștepta liniștit personalul, oferindu-și singur brațele, ceea ce indică o rutină abuzivă, și nu o intervenție de urgență. Deși registrele de contenționare menționează monitorizarea funcțiilor vitale la fiecare 15 minute, în imaginile analizate nu a fost observată nicio verificare de către personalul medical pe durata imobilizării. În două cazuri, pacienții au fost bruscați și loviți anterior contenționării, unul dintre ei fiind ridicat pe saltea și trântit, cu impact asupra peretelui și cădere ulterioară pe podea. Într-un al treilea incident, o infirmieră a deschis fereastra unei paciente care era calmă și a lovit-o cu palma peste cap, fără nicio provocare sau justificare. Într-un alt incident, un infirmier lovește o pacientă care iese de la toaletă și o împinge, aceasta cade, iar infirmierul o târăște pe jos prin salon, unde o contenționează. După legarea pacientei acesta îi pune pătura pe ea, acoperindu-i fața, aceasta neputând să scoată capul de sub pătură”, dezvăluie documentul.
În urma constatărilor, echipa de monitorizare a sesizat autoritățile, care s-au deplasat la fața locului și au ridicat registrele de contenționare și înregistrările video, demarând verificări. „Conform declarațiilor conducerii spitalului și documentelor puse la dispoziție, în ultima perioadă, în cadrul Secției Ojasca, au mai fost demarate cercetări disciplinare interne, iar acolo unde s-au constatat abateri grave, au fost sesizate instituțiile competente pentru aplicarea măsurilor legale. De asemenea, echipa a mai constatat că unii pacienți erau izolați în dormitor, ușile lor erau închise cu cheia, acest lucru nefiind consemnat în registrul de izolare și contenționare (…) Conform documentelor puse la dispoziția echipei de monitorizare și discuțiilor purtate cu personalul medical și auxiliar, reiese că angajații au fost instruiți periodic cu privire la procedurile instituționale privind prevenirea abuzului, gestionarea cazurilor de vulnerabilitate și aplicarea măsurilor de protecție (…) Totodată au fost demarate sesiuni specifice de instruire după constatarea abaterilor din Secția Ojasca, care au vizat: clarificarea limitelor legale privind contenționarea; responsabilitățile individuale ale angajaților în protejarea pacienților; procedurile corecte de raportare a incidentelor și suspiciunilor de abuz”, se menționează în raport.
În plus, în unele secții din Ojasca au fost constatate situații în care procedura de contenționare nu a fost aplicată conform reglementărilor. „Ca urmare a acestor constatări, echipa a sesizat de urgență organele competente, iar conducerea unității a colaborat activ, punând la dispoziție registrele și înregistrările necesare anchetei. Conform documentelor și declarațiilor primite, în perioadele anterioare au fost deja inițiate cercetări disciplinare interne, iar acolo unde s-au confirmat abateri grave, au fost dispuse măsuri administrative sau notificări către instituțiile abilitate, inclusiv poliție”, se arată la finalul raportului de monitorizare.
Au fost sesizate organele de urmărire penală
Pacienți agresați, ținuți în condiții improprii și hrăniți cu mâncare expirată. Asta au descoperit în urmă cu o lună inspectorii Consiliului de Monitorizare, în urma unui control la Spitalul de Psihiatrie Săpoca.
„Am găsit câteva drepturi ale pacienților care nu sunt respectate, faptul că în unele pavilioane nu sunt îndeplinite condițiile de cazare, am găsit mizerie, saltele îmbibate în urină, murdare, perne, mâncarea pot să vă spun că este foarte bună, am gustat din mâncare. Am găsit 21 de kilograme de carne de pui care era expirată. Iar cu privire la acele abuzuri, au fost doar abuzuri și rele tratamente, nu au fost bătuți. Eu nu am văzut bătaie pe camerele de filmat, am văzut doar îmbrânceală, împins, o palmă în cap și, singura care a fost mai gravă, un infirmier a ridicat salteaua și a trântit jos un pacient care în timpul căderii s-a lovit de zid și după aceea a căzut jos. Dar aici, în Ojasca, există și o secție paliativă și o secție de copii pe care am găsit-o în ordine, perfect (…) Numai la Ojasca (au fost găsite probleme, n.r.), atât. Ojasca, aici, unde sunt majoritatea cu Cod penal. Secția de copii, secția paliativă din Ojasca respectă normele legale”, declara pentru „Agerpres”, în data de 18 iunie, cu ocazia controlului, inspectorul Clara Mica de la Consiliul de Monitorizare.
Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Buzău, cercetările sunt efectuate sub coordonarea procurorilor. „Polițiștii au fost sesizați de către reprezentantul unei structuri cu atribuții de control cu privire la faptul că, pe timpul unui control aflat încă în derulare, din activitățile de verificare ar fi reieșit indicii ale unor posibile nereguli referitoare la monitorizarea și îngrijirea pacienților unei unități medicale de neuropsihiatrie și pentru măsuri de siguranță Buzău. Ca urmare a sesizării a fost constituită o echipă complexă de polițiști care a demarat cercetările specifice sub coordonarea parchetului, pentru clarificarea sesizării, cu mențiunea că va pune la dispoziția polițiștilor un raport cuprinzând concluziile, la finalizarea acestuia. În cauză au fost demarate cercetări și s-a deschis un dosar penal pentru a stabili, sub coordonarea parchetului și în urma materialului probator administrat, dacă sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu”, a spus purtătorul de cuvânt al IPJ Buzău, Ane-Mari Vrapciu.
Unitatea spitalicească are obligația să comunice Consiliului de Monitorizare, în termen de 30 de zile, un răspuns motivat privind recomandările și măsurile dispuse.
Vezi AICI raportul integral
Secția Ojasca a Spitalului de Psihiatrie și Măsuri de Siguranță Săpoca este destinată pacienților cu afecțiuni psihice, inclusiv celor care se află în custodia statului conform prevederilor art. 110 din Codul Penal, care reglementează internarea medicală a persoanelor cu tulburări psihice care au comis fapte penale. Concret, secția găzduiește atât pacienți psihiatrici cu internare voluntară, cât și pacienți internați în baza art. 110 din Codul Penal, care se referă la internarea medicală a persoanelor care au săvârșit infracțiuni, dar care suferă de tulburări psihice. Din totalul de 390 de paturi ale secției, 240 sunt destinate pacienților internați conform art. 110 CP. Articolul 110 din Codul Penal se referă la pacienții care, în urma unei evaluări psihiatrice, sunt considerați că suferă de tulburări psihice care le-au afectat capacitatea de a înțelege sau de a acționa conform legii la momentul săvârșirii unei infracțiuni. În astfel de cazuri, instanța poate dispune internarea medicală într-o unitate specializată, cum este Secția Psihiatrie VII de la Ojasca.



