Sănătate

DOCUMENT / Care sunt cabinetele medicilor de familie din Buzău unde poți face teste rapide COVID

Ministerul Sănătății a publicat, duminică seară, lista cabinetelor de medicină de familie unde pot fi făcute teste rapide antigen pentru depistarea COVID-19. Medicii de familie pot testa atât persoanele înscrise în lista proprie, cât și oricare alte persoane, cu condiția ca acestea să fie eligibile, la un interval de cel puțin 48 de ore între două testări succesive. De asemenea, autoritățile au anunțat că de duminică în București au fost deschise centre de testare în 28 de spitale, în condițiile în care Ambulanța era depășită de numărul mare de cereri de testare la domiciliu.

Pe lista publicată de Ministerul Sănătății figurează 3.831 de medici de familie care au încheiat contracte pentru testarea în cabinete pentru depistarea COVID-19 pentru toți pacienții care se încadrează în definițiile de caz ale INSP.

La Buzău, dintr-un total de 183 medici familie, doar 62 au intrat în acest program. Vezi AICI lista completă.

Conform Ministrului Sănătății, lista cabinetelor de medicină de familie „este în dinamică”, iar Alexandru Rafila îi încurajează pe medicii de familie „să participe în număr cât mai mare la efortul național de control al pandemiei”.

Te poți testa și la alt medic de familie decât cel pe lista căruia ești înscris

Potrivit ordinului ministrului Sănătății și al președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate care reglementează această activitate și care a fost publicat săptămâna trecută în Monitorul Oficial, medicii care vor să testeze în cabinetele lor trebuie să încheie contracte cu casa de asigurări și vor fi plătiți cu 50 de lei pe test.

Autoritățile au decis că medicii de familie care vor face teste în cabinetele lor pot testa și persoane din afara listei de pacienți înscriși, cel mai probabil din cauză că nu știu dacă toți medicii de familie se vor implica în activitatea de testare. Pentru a te putea testa gratuit la medicul de familie, trebuie să îndeplinești crtiteriile stabilite de Institutul Național de Sănătate Publică, respectiv deiniția de caz.

Care este procedura

  • Testarea se realizează în cadrul cabinetelor medicale din asistența medicală primară sau în cadrul cabinetelor din centrele de permanență, iar informațiile privind persoanele testate sunt raportate în Corona Forms. În baza datelor transmise zilnic de CNAS referitoare la medicii de familie pentru care casele de asigurări de sănătate încheie contracte sau acte adiționale pentru activitatea de testare, STS va transmite un mesaj pe telefonul mobil care va conține user-ul și parola de acces în Corona Forms ale fiecărui medic.
  • Validarea și decontarea de către casele de asigurări de sănătate a activității de testare se realizează pentru fiecare persoană care a fost raportată în Corona Forms și pentru care medicul de familie nu a perceput sume suplimentare.
  • Persoanele eligibile pentru testare sunt persoanele suspecte de infectare cu virusul SARS-CoV-2 care se încadrează în metodologia de supraveghere a sindromului respirator acut cu noul coronavirus (COVID-19), elaborată de Institutul Național de Sănătate Publică, publicată și actualizată periodic la adresa www.insp.gov.ro.
  • Medicii de familie pot testa atât persoanele înscrise în lista proprie, cât și oricare alte persoane, cu condiția ca acestea să fie eligibile, la un interval de cel puțin 48 de ore între două testări succesive.

Pentru activitatea de testare realizată, pentru care medicul de familie nu a perceput sume suplimentare, validată ca serviciu prin raportarea informațiilor privind persoanele testate în Corona Forms, tariful este de 50 de lei/persoană și cuprinde contravaloarea testului, manopera, materialele și echipamentele de protecție necesare testării. Decontarea se face de la data încheierii contractului cu casa de asigurări de sănătate sau, după caz, a actului adițional la contractul încheiat pentru activitatea de vaccinare.

Noua definiție de caz pentru COVID-19

Definițiile de caz pentru Sindromul respirator acut cu noul coronavirus (COVID-19), potrivit INSP, sunt următoarele:

Criterii clinice – orice persoană care prezintă cel puțin unul din următoarele semne și simptome:

  • tuse
  • febră
  • scurtarea respirației
  • debut brusc al anosmiei, ageuziei sau disgeuziei
  • Simptome și semne adiționale mai puțin specifice pot include cefalee, frisoane, mialgii, astenie, vărsături și/sau diaree.

Notă: Pentru copiii cu vârsta până la 16 ani care prezintă manifestări gastro-intestinale (vărsături, diaree) neasociate cu alimentația, se poate suspecta infecția cu SARS-CoV-2.

Criterii de diagnostic imagistic:

  • Evidențe radiologice de leziuni compatibile cu COVID-19

Criterii de laborator:

  • Detecția acidului nucleic sau a antigenului SARS-CoV-2 într-o probă biologică.
  • Testul rapid antigenic ar trebui efectuat în maximum 5 zile după data debutului sau în maximum 7 zile după data expunerii. Dacă data expunerii nu este cunoscută, testul rapid antigenic ar trebui efectuat cât mai curând posibil.
  • Detecția acidului nucleic prin NAAT/RT-PCR se va efectua de elecție din probe de exudat nasofaringian și orofaringian iar, în formele severe, din spută sau aspirat traheobronșic

Criterii epidemiologice – cel puțin unul dintre următoarele:

  • contact direct cu un caz confirmat cu COVID-19 în perioada de 10 zile anterioară datei debutului;
  • rezident sau personal al unei instituții pentru îngrijirea persoanelor vulnerabile în perioada de 10 zile anterioară datei debutului, instituție în care transmiterea SARS-CoV-2 a fost confirmată.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker