Directorul de la „Eminescu” despre noile programe școlare: Documente care ignoră realitatea școlii

Apariția noilor programe de limba și literatura română a stârnit reacții puternice în rândul profesorilor, însă nu de aprobare. Noile programe școlare pentru limba și literatura română la clasa a IX-a, publicate în seara zilei de marți, 25 noiembrie, în dezbatere publică de Ministerul Educației și Cercetării, au stârnit critici dure în rândul profesorilor. Profesorii de limba română atrag atenția că documentele, care includ atât varianta pentru Trunchiul Comun (TC), cât și pentru Curriculumul de Specialitate (CS), par elaborate „teoretic”, departe de realitatea din clasă și ignoră nevoile reale ale elevilor.

Profesorul Cătălin Zaman, directorul Colegiului Național „Mihai Eminescu”, subliniază, într-o exprimare rezervată, că „elevii sunt puși, din nou, la finalul listei, nu la începutul ei”. Dar sunt și voci, precum cea a unui cadru didactic de la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, care critică dur programele școlare, spunând că  „par făcute de oameni care nu au mai vorbit de 35 de ani cu un elev”. Criticile se referă la abordarea rigid cronologică, la eliminarea unor autori canonici și la lipsa de deschidere către literatura contemporană și diversitatea de autori.

Profesorii semnalează riscuri concrete: documentul ar putea deveni o „schemă” nefuncțională în practică, accentul pe competențe și flexibilitate riscă să reducă contactul elevilor cu opere literare de tradiție, iar incertitudinile privind implementarea – manuale noi, metode de predare și formarea profesorilor – pun sub semnul întrebării eficiența reformei. Unii dintre dascălii implicați în dezbatere spun că actuala reformă reprezintă „un regres substanțial” care ignoră realitățile generației actuale de elevi de liceu.

Directorul Colegiului Național „Mihai Eminescu”, profesorul Cătălin Zaman, își exprimă îngrijorarea într-o reflecție profundă despre locul elevului în școala românească.

Zaman subliniază că așteptările sale erau reale: „Am vrut să cred că, poate de data aceasta, vom primi ceva echilibrat, construit cu grijă pentru elevi și cu respect pentru profesorii care lucrează zilnic în clasă. Dar, ca de atâtea și atâtea ori, am rămas dezamăgit”. Directorul pune sub semnul întrebării scopul programelor: „Cui servește această programă? (…) Este ea concepută (și) pentru elevul din banca a treia, care încearcă să înțeleagă la ce-i va folosi ce studiază azi? Răspunde ea nevoilor reale ale elevilor? Și, ce e mai important, îi apropie de lectură sau îi îndepărtează și mai mult?”.

În opinia sa, programele riscă să devină documente teoretice care ignoră realitatea sălii de clasă: „Nu elevul a fost punctul de plecare, ci o listă de intenții abstracte, o schemă teoretică care rareori coboară în sala de clasă”.

Directorul de la „Eminescu” atrage atenția că elevii au nevoie de „sens, de legătură, de context, de texte vii” și de profesori care să-i ghideze, nu de „executanți ai unui document care ignoră realitatea școlii”. Critica sa se extinde și asupra modului în care programa tratează diferențele dintre elevi: „Când proiectăm o programă care nu ține cont de diferențele enorme care există între elevi (…) îi cerem elevului imposibilul”.

Reflectând asupra esenței școlii, directorul concluzionează: „Școala nu (mai) poate funcționa pe principiul <acestea sunt obiectivele, vă descurcați voi>, iar elevul nu poate fi redus la <competențe> bifate”. Și încheie cu un apel clar: „Poate că a venit timpul ca vocea elevilor și profesorilor să fie auzită cu adevărat. Pentru că, la final, întrebarea esențială nu este dacă avem programe, ci cui servesc acestea. Iar răspunsul ar trebui să fie simplu: elevilor noștri”.