Actualitate

Direcția de Sănătate Publică Buzău a dat aviz favorabil pentru redeschiderea Spitalului din Râmnic pentru pacienții non-covid. Se mai așteaptă un aviz

Spitalul râmnicean are la această dată avizul Direcției de Sănătate Publică și așteaptă și pe cel la Ministerului Sănătății pentru a intra în „normalitate”. Dacă avizul de la ministerul de resort va fi favorabil, Spitalul municipal Râmnicu Sărat va putea să poată să trateze, așa cum a solicitat de luni de zile, și pacienții non-covid.

Într-o adresă a Direcției de Sănătate Publică ce poartă semnătura directorului Cristina Ungureanu și a epidemiologului șef Carmen Scîntei trimisă administrației râmnicene, în data de 11 martie, se arată că a fost înaintată Ministerului Sănătății o adresă în care arată că în urma evaluării documentației depuse de unitatea sanitară și a verificărilor din teren privind condițiile de funcționare propuse de către personalul de specialitate al DSP „s-a constatat că aceasta poate trata atât pacienții covid, cât și pacienții non-covid cu condiția respectării circuitelor funcționale separate pentru cele două categorii de pacienți, cât și pentru personalul medical și auxiliar medical care desfășoară activitate în această unitate”.

La această situație face referire și primarul râmnicean Sorin Cîrjan care le transmite râmnicenilor următorul mesaj: „În ultimele zile am avut mai multe întâlniri, convorbiri telefonice și am transmis noi adrese către Ministerul Sănătății și Direcția de Sănătate Publica Buzău, acțiuni menite sa ducă la reluarea activității Spitalului Municipal.

În urma acestor demersuri salut poziția Ministerului Sănătății și a domnului Ministru Vlad Voiculescu, care pare că are altă viziune în privința funcționării spitalelor suport covid. Astfel, se dorește ca aceste unități spitalicești să funcționeze cu circuite distincte pentru pacienții covid și non covid, oferind astfel, după un an de zile, servicii medicale unor cetățeni care au mare nevoie de îngrijire.

Vom continua demersurile și în zilele următoare, până în momentul în care spitalul va fi redat râmnicenilor!”

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker