Actualitate

Direcția de Sănătate Publică: 148 pacienți confirmați pozitiv cu Covid 19, în izolare la domiciliu

Numărul persoanelor confirmate cu Covid 19 care se află acasă din lipsa paturilor de spital îl apropie pe cel al persoanelor pozitive internate în spitalele care se ocupă de acest tip de pacienți. Iată ce transmite Direcția de Sănătate Publică Buzău: „Întrucât la acest moment, în județul Buzău, toate paturile destinate internării acestei categorii de pacienți sunt ocupate, un număr de 148 pacienți confirmați pozitiv, asimptomatici sau cu simptomatologie ușoară, se află în izolare la domiciliu”.

Conform datelor Direcției de Sănătate Publică, în ultimele 24 de ore, în  județul Buzău au mai fost confirmate 26cazuri noi de persoane infectate cu SARS CoV-2(4 pacienți au fost testați și diagnosticați într-un laborator privat de analize). Pacienții nou confirmați au vârste cuprinse între 4 și 81de ani.

Astăzi au mai fost confirmate de Direcția de Sănătate Publică și două decese ale unor persoane infectate cu Covid 19. Este vorba despre decesul unei paciente în vârstă de 49 de ani care s-a prezentat la UPU a Spitalului Județean de Urgență Buzău cu simptomatologie respiratorie severă pe fondul unei patologii pulmonare preexistente. A fost confirmată cu SARS CoV-2 și transferată la Spitalul Municipal Râmnicu Sărat. Ea prezenta comorbidități: fibroză pulmonară. un alt deces a survenit la un pacient în vârstă de 77 de ani, care s-a prezentat la UPU a Spitalului Județean de Urgență Buzău cu simptomatologie respiratorie. A fost confirmat cu SARS CoV-2 și transferat pe Secția de Pnemoftiziologie a SJU Buzău.  Acesta prezenta comorbidități: diabet zaharat tip II, triplu bypass coronarian.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker