Din istoria teatrului la Buzău (II) / „Spectacole ușoare, cu reviste și alte pornografii”

Anul acesta se vor împlini 170 de ani de la inaugurarea solemnă a Teatrului cel Mare din București (din 1857, Teatrul Național), care, prin proporțiile și amenajările interioare, era, la acea dată, printre cele mai mari din Europa. Spectacolul inaugural a avut loc în ziua de 31 decembrie 1852, conform calendarului atunci în uz. Și, tot în anul 1852, la 30 ianuarie, s-a născut cel mai mare dramaturg român, Ion Luca Caragiale, iar la 9 iunie vom comemora 110 de la decesul său. De aceea, am socotit că și demersul nostru se înscrie pe linia activităților ce vor fi prilejuite de aceste evenimente.

În ceea ce privește spectacolele teatrale din anii ultimului sfert al secolului al XIX-lea, cronica publicată în „Vestea” elogia eforturile trupei Al. P. Marinescu – „un director conștiincios și talentat, a adunat o seamă de tineri sârguincioși și s-a decis să ne facă o stagiune cu un program bogat” -,  referin­du-se și la condițiile improprii în care aveau loc spectacolele: „Avem noroc noi buzoienii. Pe cele 4-5 scânduri, ce le zice scenă, în decorul zdrențuit și la lumina lămpilor cu gaz, nu se hazardează mai niciodată niște artiști conștiincioși”. Situația este confirmată și de datele din dosarul de judecată dintre proprietarul sălii, care nu a făcut amenajările specificate în contractul de închiriere, și antreprenorul Pascal Angelescu. Abia în 1899, lămpile de petrol, care viciau atmosfera, sunt înlocuite cu lămpi cu acetilenă. Din presa timpului aflăm, totodată, ce spectacole au fost prezentate în anii 1899-1900, de trupele Al. P. Marinescu și Agatha Bâr­sescu: comedii, drame, ope­re, operete.

În 1900, avem informații și despre existența Teatrului de Varietăți „Filip Dumitrescu”, probabil un local cu scenă, unde, seară de seară, aveau loc și spectacole de teatru, la acea dată un mijloc eficient de atra­gere a clientelei și de  sporire a încasărilor.

La 28 mai 1905, are loc „un reușit festival artistic cu concursul renumitei primadone Irena de Vladaia, pianistul Friederic Paulmann și actorul Gh. Savu”. În cursul aceluiași an, pe lângă spectacolele susținute de trupa I. Bellian, despre care un ziar local amintea că „ne este cunoscut din vechime nouă”, trupa de operetă, comedie și dramă a Societății „Lyra” susține mai multe spectacole cu opereta „Pericola”, cu Flo­rica Casieanu și N. Răiculescu în rolurile principale. ­Potri­vit informațiilor apă­rute în ziarul local „Vremea”, spectacolele aveau loc marțea, joia, sâmbăta și duminica, precizându-se, totodată, și prețurile biletelor: loja de jos – 7 lei; loja de sus – 5 lei; stal I – 1,50 lei; stal II – 1 leu. La 26 decembrie 1905, în interpretarea aceleiași trupe (20 de persoane), se joacă „Hoața de copii”. Au loc spectacole și în anii următori, mai puțin în timpul Primului Război Mondial. În 1919, din inițiativa Ligii Culturale, pe scena Teatrului Măldărescu are loc un spectacol de teatru, iar la „Moldavia”, trupa Apostolescu-junior susține „un reușit festival artistic”, organizat în beneficiul Societății „Mărășeș­ti”.

La 28 martie 1907, Ioan Stănescu a închiriat lui Osias David, pentru 1.000 lei anual, Hotelul „Moldavia”, teatrul, birtul și cafeneaua. În 1913, antreprenorul-chiriaș a fost acționat în justiție de către Victoria I. Stănescu, pentru rezilierea contractului, aceasta  căsă­torin­du-se cu Constantin M. Chirițescu, actul dotal din 23 ianuarie 1915 incluzând Hotelul „Moldavia”, patru prăvălii în Strada Târgului și o prăvălie în Gara Buzău. După decesul lui Ion Stănescu, inventarul întocmit la 4 martie 1908 cuprindea: un imobil cu patru prăvălii, strada Unirii colț cu Transilvaniei; un imobil cu patru prăvălii în Strada Târgului; un imobil cu o prăvălie în Piața Dacia; trei prăvălii în Strada Târgului; un imobil cu 11 prăvălii (șapte în strada Cle­menței și patru în strada Banului); cramă pentru vin și magazie, strada Clemenței; prăvălie în strada Elisabeta Doamna; prăvălie de scân­duri în Bâlciul Drăgaica; Hotelul „Moldavia” (23 ca­me­re, fără nr. 13 !), cu teatru, grădină, cafenea și birt, strada Unirii, colț cu bulevardul I.C.Brătianu.

Cronica teatrală publicată în „Îndrumarea” are aprecieri critice la adresa trupelor care prezentau spectacole pe scena de la „Moldavia”, care ofereau „spectacole ușoare, cu reviste și alte pornografii”, într-un teatru care, după război, era „într-o stare deplorabilă”.

Din anul 1923, activitatea teatrală buzoiană este susținută de Societatea „Amicii Artei” (din 1924, Ateneul „Amicii Artei”),  care avea și o secție artistică, condusă de I. Mitrofan, fost actor și societar al Teatrului Național. După o scurtă  perioadă  de pregă­tire, se prezintă în fața pu­blicului – pe scenele de la „Moldavia” (sală la care se fac unele renovări) și Teatrul familial N. Pitiș, cu revistele locale „Urmașii Romei”, satiră la adresa politicienilor locali, „Bun în grad”, „Ba nu zău” și „Stăm bine”.

Anunțând despre des­chiderea stagiunii de iarnă cu piesa „Jucătorii de cărți” de Haralamb Lecca, cronica publicată într-un ziar local face, totodată, referiri la greutățile materiale cu care se confrunta societatea, intențiile de viitor, dorința de a se prezenta piese bune și cât mai bune „care mult timp nu au putut fi montate din lipsa unei săli de teatru”. În anul 1924, Pala­tul Comunal și piețele ­pu­blice din centru au fost racordate la instalația de distribuire a energiei electrice a Uzinei „Azuga”, proprietar Iacob Balint (ca și al cinematografului și berăriei cu același nume și concesionar al Teatrului „Moldavia”).

Un an mai târziu, conform procesului-verbal al ședinței Comisiei Interimare a orașului Buzău, din 24 decembrie 1925 – preșe­dinte Gh. V. Stănescu, au participat dr. V. Paraschi­vescu, medicul șef al orașului; Al. Rădulescu, arhitectul comunei; I. Uzu­m, șeful Poliției; Lt. ­Gri­gore Arsene, comandantul Sec­ției de Pompieri -, s-au stabilit măsuri pentru prevenirea incendiilor la Teatrul „Moldavia”, între care: inscripții de atențio­nare că fumatul este interzis, inclusiv proiecția pe ecran a acestei atenționări; organizarea unei case speciale pentru vânzarea locurilor de la galerie, înzestrarea sălii cu materiale și instalații de stins incendiile, întocmirea planului de evacuare; interdicția de a vinde mai mult de 50 locuri în picioare; asigurarea cores­punzătoare a ventilației sălii.

La Teatrul „Moldavia”, Societatea Culturală „Ami­cii Artei”, Secția drama­tică, a prezentat sâmbătă, 4 decembrie 1926, piesa „Pă­pușele”, comedie în patru acte de Pierre Wolff, în beneficiul Institutului de Radiologie și al Laboratorului de Analize Me­dicale de la Buzău.

În 1928 se redeschide Arena „Cărăbuș” (Piața Dacia – zona unde, în prezent, se află Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă, AJOFM, înainte a funcțio­nat aprozarul „Fortuna”), cu „Valencia”, iar la 5 octombrie, același an, are loc inaugurarea sălii „Moldavia”, renovată de arhitectul B. Mauriciu (va­loarea de deviz, 2,5 milioane lei), cu piesa „Omul de zăpadă”, în interpretarea unui colectiv al Teatrului Național din București. Mobilierul a fost furnizat de Fabrica de mobilă din Târgu-Mureș, decorul de scenă, culise, cortina, instalația electrică fiind apreciate de maestrul N. Soreanu de la Teatrul Național, care s-a exprimat că „nici Teatrul Națio­nal nu are așa ceva”. O altă renovare este consemnată în 1939, sala fiind redeschisă la 19 septembrie, cu comedia „Extemporalul”, reprezentație jubi­liară pentru sărbătorirea spectacolului cu numărul 1.000. Sala a fost demolată după cutremurul din 1977, pe locul ocupat de complexul de clădiri, ce compuneau „Moldavia”, ridicân­du-se, între anii 1992 și 1996, sediile sucursalelor Băncii Raiffeisen și BCR (Banca Comercială Română) Bu­zău.

În stagiunea 1928-1929 au fost prezentate spectacole cu piesele „O scrisoare pierdută”, „Romeo și Julieta”, „Omul cu mârțoaga”, „Principesa Turandot”, „Vraja”, „Papagalii”, „Trecutul” ș.a. De asemenea, Teatrul „C. Tănase” a efectuat un turneu. Între actorii care au evoluat pe scena teatrului buzoian mențio­năm și pe Marioara Voicu­lescu, Marioara Zimni­ceanu, Maria Ventura etc.

Cronica teatrală publicată în numărul din 17 martie 1929 a ziarului „Vocea Buzăului”, menționa: „Buzăul are un teatru și nu unul de rând. Cu mari sacrificii (…) făcute de domnii Stănescu și Crețulescu (antreprenorii sălii, n.n.) „Moldavia” este, în principiu, un teatru mo­dern (…) ce face cinste banalului nostru oraș de provincie (…) Avem actori, ba chiar și spectatori. Nici un turneu teatral nu ne ocolește (…) Vine toată lumea pentru teatru, dar mai sunt și spectatori care vin din snobism, distracție și chiar clevetire (…) Majoritatea publicului este feminin (…) profesoarele vin aproape la toate repre­zentațiile. Din tot corpul didactic secundar – elita ­in­te­lectualității provinciale – cel mult doi profesori, doi farmaciști, zece doctori, cinci avocați, doi directori de bancă, aproape toată magistratura, câțiva negustori, destui ofițeri, galerie de elevi, o moașă, multe cucoane și nici un popă”.