Actualitate

Din acest an celebrăm oficial „Ziua iei”

În fiecare an, la data de 24 iunie, se serbează în popor Drăgaica sau Sânzienele, iar Biserica Ortodoxă face pomenirea Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul. „Începând din acest an, tot astăzi, celebrăm și <Ziua Iei>, după ce legea a fost adoptată în Parlament și promulgată ulterior de președintele României”, se arată pe site-ul Ministerului Culturii.

Potrivit aceleiași surse aflăm că denumirea de Sânziana / Sânziene o regăsim în Banat, Crișana, Maramureș, Oltenia, Moldova, Dobrogea și nord-vestul Munteniei, pe când cea de Drăgaică, în Muntenia și județul Olt, Dobrogea, sudul Moldovei în județele Vrancea și Galați.

„În credința populară, Sânzienele erau considerate a fi niște femei frumoase, divinități nocturne care plutesc în aer sau umblă pe pământ, în noaptea de 23 spre 24 iunie, cântă și dansează, fac să rodească ogoarele, înmulțesc animalele și păsările, lecuiesc bolile și suferințele oamenilor. În noaptea când se deschid cerurile, fetele strâng flori de Sânziene și le pun sub pernă ca să-și viseze ursitul.

În dimineața acestei zile, înainte de răsăritul soarelui, oamenii strângeau flori de Sânziene pe care le împleteau în coronițe și le aruncau pe acoperișul caselor. Credința era că omul va avea viață lungă în cazul în care coronița rămânea pe casă sau, dimpotrivă că va muri repede, atunci când aceasta aluneca spre marginea acoperișului sau chiar cădea pe pământ”, sunt câteva dintre tradițiile populare legate de această zi de mijloc de vară, pe care le evocă Ministerul Culturii.

De altfel, sărbătoarea Sânzienelor este considerată în popor și cel mai bun moment pentru culegerea plantelor de leac, mai ales că zeițele sânziene (drăgaice) au puteri miraculoase. „Fetele, dar și tinerele mame, le invocă în dimineața zilei de 24 iunie când, mergând pe rouă culeg plantele de leac pentru a vindeca diverse boli ale oamenilor și animalelor, între care sânziana, dar și cicoare, lobodă, salcie, pelin, sunătoare, ochiul boului, cimbru, ferigă, usturoi ”, scriu specialiștii în etnografie. Totodată, de Sânziene se organizau bâlciuri și iarmaroace, unde tinerii se întâlneau în vederea căsătoriei.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker