Alexandru PRIPON
Există, din câte ne învață lumea în care trăim, două tipuri de știri: cele corecte și cele care prind la public. Pentru a detalia puțin, cele corecte sunt știrile ca la carte, obținute în timp util, cu surse care să le confirme veridicitatea, cu muncă de teren și de redacție, realizate cu sudoare și cu pasiune, ca în vremurile vechi și frumoase. Nu contează rezultatul investigației, nu este subliniat unul dintre factorii de interogare (cine, ce, când, cum, unde, de ce), în detrimentul celorlalți. Contează povestea propriu-zisă și faptul că este oferită publicului. Contează continuitatea efortului pur jurnalistic de a informa, corect și elegant.
Fără a se situa neapărat la polul opus, există acele știri care prind la public, unde foarte importantă este latura emoțională. Povestea este tratată ușor dramatic, numărul surselor poate fi mai mic atât timp cât se explicitează, măcar vag, faptul că e vorba despre ceva mai mult decât o simplă bănuială, dar ceva mai puțin decât o certitudine jurnalistică. Strădania principală este aceea de a țese o istorisire captivantă, lucru care nu se bazează atât de mult pe munca de teren sau pe colaborarea din redacție, ci pe inspirație și talent. Oricare dintre întrebările la care trebuie să răspundă o știre poate fi subliniată copios, în detrimentul celorlalte, atât timp cât acest lucru vinde povestea și o poate transforma, dacă este cazul, într-un foileton cu multe reveniri asupra temei.
Până la urmă, în funcție de politica redacțională, ambele tipuri de știri își pot găsi locul sub soare și pot coexista în liniște și pace, deoarece beneficiarii cer tipuri felurite de acte jurnalistice. Unii sunt mulțumiți cu știri generale, corecte, seci, alții doresc o ușoară melodramă, precum și arătarea cu degetul către un factor decident, care să fi făcut posibilă cine știe ce situație complicată… Suntem diferiți și avem nevoie de știri diferite, cu singura condiție, sine qua non, a corectitudinii. Galinaceea care a născut pui vii doar pentru a se vinde mai bine un ziar, cândva, este o nonștire – una amuzantă, astăzi, când o privim cu un ușor aer nostalgic, dar tot un exemplu, de tipul „așa nu!”.
De ceva vreme, a apărut, mai ales în mediul online, un soi de „neinformație” pe care o numesc, fără a-mi plăcea, „zombi”. „Știrea zombi” este un material reîncălzit, preluat din medii externe, fără vreo posibilitate de confirmare a surselor, tradus după ureche și îmbogățit, vizionar, cu neologisme încă inexistente în limba română. Capătă forma dorită de autor (de multe ori, numele acestuia nici nu apare în dreptul textului, ceea ce ne duce cu gândul fie la un dubios efort colectiv, de redacție, fie la un tertip grație căruia nimeni să nu fie acuzat pe motiv de „flagrant delir”), atinge coardele necesare pentru un eventual vaiet armonic, spune multe și nu dovedește nimic, ceea ce, pentru unii, este arhisuficient. Știrea zombi poate fi cea care ne demonstrează sofistic comploturi desfășurate la nivel mondial pentru a se fura găina (cea cu pui vii, menționată mai sus) din coteț, originea geto-dacică a romanilor și a filipinezilor (zic și eu) sau uciderea programată a populației, prin vaccinare (lucru despre care, din păcate, vom mai citi și auzi, încă, pe viitor, cât timp va exista un public-țintă).
Dacă știrile corecte și cele care prind la public („catchy”, cum i-ar spune vorbitorii de limbă engleză, traducând respectivul cuvânt fie prin „atrăgător”, fie prin „interesant” ori chiar„iscusit”, șmecher), cu bunele și relele lor, își justifică existența în mediul jurnalistic onest, respectând rigorile breslei, fie ele și ușor contorsionate, știrile zombi sunt simulacre primejdioase de acțiune ziaristică, menite să inducă idei și emoții prin cameleonizarea cuvântului scris sau rostit, răsturnarea fără rost a sensurilor și canibalizarea cu orice preț a menirilor. Acceptarea nepăsătoare a acestor aberații periculoase poate duce la turnarea primei lopeți de țărână peste informarea cinstită, pusă în slujba cetățeanului, nu urmărind atragerea lui într-un cotlon și încolonarea lui ulterioară în batalionul celor văduviți de idei proprii.
Pare alarmist, și poate că este! Până la urmă, se va spune, nici știrile care prind la public, zămislite încă din primele clipe ale presei tabloide, nu au fost atât de nocive pe cât s-a crezut la acel moment. Problema constă, însă, în mimarea actului jurnalistic, cu motivații și scopuri obscure, în saltul deloc grațios peste gardul așezat între firesc și nefiresc, doar pentru a disimula. Într-o lume în care negrul și albul devin interșanjabile, avem nevoie de informare serioasă, asumată, dedicată, nu de entuziastă distrugere a înțelesurilor. Deoarece autorul (să-i spunem așa) „știrilor zombi” nu este considerat nici diletant, nici scamator, ci jurnalist, iar acest lucru, atunci când știi câtă strădanie se ascunde în spatele adevăratului act de informare, este teribil de dureros.
