miercuri, 12 august 2020

Deputatul Cezar Preda nu a învăţat doar pentru a-şi recupera permisul de conducere, ci şi … ”Moţiunea Boc, Biblia partidului”

* Ca măsură de precauţie, pentru a se „plia exact” pe ea

Preşedintele organizaţiei judeţene a Partidului Democrat Liberal, deputatul Cezar Preda, a remarcat, la ultima conferinţă de presă, deschiderea pe care Guvernul a căpătat-o, imediat după Convenţia Naţională a P.D.L., în ceea ce priveşte comunicarea şi explicarea, în faţa cetăţenilor ţării, a măsurilor pe care Executivul le adoptă. ”Am văzut o repoziţionare pe comunicare a partidului nostru, e clar că efectele Convenţiei Naţionale s-au făcut resimţite imediat, în afară de primul-ministru care apare foarte des, apar miniştrii foarte des şi acesta este un lucru foarte-foarte bun.

* Ca măsură de precauţie, pentru a se „plia exact” pe ea

Preşedintele organizaţiei judeţene a Partidului Democrat Liberal, deputatul Cezar Preda, a remarcat, la ultima conferinţă de presă, deschiderea pe care Guvernul a căpătat-o, imediat după Convenţia Naţională a P.D.L., în ceea ce priveşte comunicarea şi explicarea, în faţa cetăţenilor ţării, a măsurilor pe care Executivul le adoptă. ”Am văzut o repoziţionare pe comunicare a partidului nostru, e clar că efectele Convenţiei Naţionale s-au făcut resimţite imediat, în afară de primul-ministru care apare foarte des, apar miniştrii foarte des şi acesta este un lucru foarte-foarte bun. Aceasta înseamnă că, în urma Congresului, acest zid creat între noi şi întreaga societate este deja spart, şi, de la prim-ministru şi de la membrii Guvernului primim informaţii corecte, care uneori conving sau nu conving, dar cel puţin avem garanţia că ei dau informaţiile corecte, în deplină cunoştinţă de cauză. Şi acesta este un lucru foarte bun, şi eu, ca şi om de comunicare al Partidului Democrat Liberal, mă voi angrena, cu aceeaşi putere şi aceeaşi tărie, în efortul acesta de a transmite mesajele de poilitică generală şi guvernamentală cetăţenilor. Mie mi se pare un lucru foarte bun şi am urmărit, zilele trecute, apariţiile corecte şi, până la urmă, pline de substanţă, ale miniştrilor şi primului-ministru”, a spus Cezar Preda.

      Moţiunea Boc, Biblia partidului

            În schimb, rezultatul alegerilor din P.D.L. i-a luat dreptul liderului pedelist buzoian să-şi exprime puncte de vedere legate de politica naţională a partidului, dar l-a şi obligat să studieze moţiunea câştigătoare a lui Emil Boc, care a devenit programul politic al democrat-liberalilor: ”Eu nu mai pot să vorbesc în numele partidului la nivel naţional şi mă refer strict la ceea ce am ca şi responsabilitate. Numai la judeţul meu mă refer (…) Invitarea liberalilor la noi este în programul politic al partidului, în Moţiunea domnului Boc, să strângem toată dreapta în jurul Partidului Democrat Liberal. Deci fac exact ce prevede programul, pentru că eu, după Convenţie, a trebuit nu numai să-mi iau permisul de conducere, a trebuit să studiez foarte bine şi moţiunea câştigătoare, ca să mă pliez pe ea exact, să nu cumva să mă trezesc că vorbesc după altă moţiune. Şi atunci, fiind Abecedarul sau Biblia noastră politică, şi în moţiunea aceasta care a devenit programul politic al partidului nostru, spune că dreapta trebuie coagulată în jurul P.D.L.-ului şi că orice invitaţie de a scoate de sub alianţa socialistă orice membru P.N.L. este deziderat naţional”, a mai spus deputatul Cezar Preda.

      Acesta a mai afirmat că nu a învătaţ doar noua ”Biblie” a P.D.L., ci şi pentru permisul de conducere, care i-a fost suspendat pentru trei luni pentru exces de viteză. Totuşi, deputatul pedelist vede în această poveste şi partea plină a paharului: ”De permis nu am dat încă, am învăţat, o să dau săptămâna viitoare sau peste două săptămâni, vă anunţ după ce am dat, nu înainte, ca să fiţi voi acolo, când dau eu. Am scăpat extraordinar de onorabil,  mi-au luat carnetul şi nimeni nu m-a mai rugat din deputaţii sau senatorii care tranzitează – căci ştiţi că cel mai mare pericol este în judeţul Buzău, la Costeşti şi la Oreavu -, nu am nicio obligaţie la nimeni, nu mă mai caută nimeni, mi l-a luat mie, ce să mai solicite să-i ajuţi, cum să-i ajuţi? Ţi l-a luat, ţi l-a luat (…) Nu, nu m-a căutat nimeni! Am evitat eventualitatea aceasta, să nu fiu pus în eventualitatea aceasta, să nu fiu pus în postura să refuz. Da, am înţeles că şi lui Oprişan i l-a luat, şi lui Tăriceanu, care-i problema? ”, a declarat deputatul Cezar Preda.

Articolul precedentHadidas
Articolul următorViata noastra in cinci sticle
loading...
error: Content is protected !!