Politic

Denisa Çoban, aleasă președinte pe municipiu al USR-PLUS

Secretarul general al organizației județene a Partidului Libertății, Unității și Solidarității, Denisa Çoban, a fost aleasă președinte al organizației municipale a USR-PLUS. Ea l-a surclasat pe președintele organizației municipale a Uniunii Salvați România, Laurențiu Belizan, la Convenția Municipală a USR-PLUS, care s-a desfășurat vineri și sâmbătă. Rezultatul alegerilor pentru structura de conducere municipală a noii formațiuni politice rezultată din fuziunea dintre Uniunea Salvați România și Partidului Libertății, Unității și Solidarității era previzibil, dat fiind că numărul membrilor PLUS din municipiul Buzău este dublu față de cel al USR.

Situația pare că va fi aceeași la Convenția Județeană de vinerea viitoare, unde funcția de președinte este disputată de liderul organizației județene a PLUS, Mihai Răzvan Moraru, și de un fost șef pe județ al USR, Valeriu Mocanu, membru fondator al acestei formațiuni politice, care și-a dat de două ori până acum demisia din partid. Vineri, PLUS va veni la Convenția Județeană cu peste 80 la sută dintre delegați, astfel că rezultatul alegerilor, dar și componența delegației care va reprezenta USR-PLUS Buzău la Convenția Națională, sunt previzibile.

Contracandidatul Denisei Çoban, Laurențiu Belizan, s-a distins în viața politică buzoiană prin aceea că, la negocierile cu PNL Buzău în vederea adjudecării funcțiilor de conducere în deconcentrate, s-a trecut pe lista respectivă pe trei poziții – director la Centrul Județean de Artă și Cultură, director la Direcția Județeană pentru Cultură și director adjunct la Registrul Comerțului – prima instituție pe care o viza acesta nefiind un serviciu deconcentrat, ci se află în subordinea Consiliului Județean.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker