Sport

Debutul în Superligă, tocmai luni

S-au pus în vânzare biletele

Reveniți în țară, cei de la Gloria vor avea o zi în plus la dispoziție pentru a pregăti meciul cu Petrolul, întrucât partida de debut în Superligă este programată luni seară, de la ora 21.30. Date fiind circumstanțele, Andrei Prepeliță are posibilitatea de a face ultimele ajustări în mecanismul de joc al echipei.

Marți seară, buzoienii au oficializat legitimarea a doi jucători, Cheick Traore și Ricardo Matos, fotbaliști pe care OPINIA îi anunțase deja, încă de acum câteva zile. Pe agenda Gloriei a fost adăugat încă un amical, în compania celor de la Olimpia, meci disputat aseară, de la ora 18.00, după închiderea ediției.Între timp, cei de la Petrolul au anunțat prețurile tichetelor de intrare, unele modice, cel puțin la peluze și tribuna a doua. 15 lei costă cel mai ieftin bilet, cel pentru peluză, în timp ce unul la tribuna a doua costă 35 de lei. Tarifele aplicate la tribuna intâi și tribuna zero sunt de 45, respectiv 60 de lei.

Biletele pot fi procurate de pe internet, dar și de la casele Arenei „Ilie Oană”, sâmbătă și duminică, între 12.00 și 20.00. Luni, acestea ar urma să fie deschise începând cu ora 12.00, până la fluierul de start al partidei.

Între timp, dinspre Petrolul răzbat tot felul de zvonuri, care de care mai alarmante pentru fanii ploieșteni. Conform Fanatik, noii patroni turci ar fi întârziat acea injecție de capital despre care s-a vorbit toată vara, astfel că galben-albaștrii nu pot legitima jucătorii pe care i-au adus în această perioadă la echipă.

Petrolul are interdicție la transferuri, deoarece nu și-a achitat datoriile față de un fost fotbalist al echipei. Pentru a debloca transferurile este nevoie de aproximativ 200.000 de euro, bani promiși de turci, dar care încă nu au fost livrați.

Dacă situația nu se rezolvă zilele viitoare, Ricardinho (ex-Voluntari), Mateiu (ex-Universitatea Craiova), Tudorie (ex-UTA) și Keita (ex-Dunkerque) nu pot juca în prima etapă.  O altă problemă care încă nu a fost rezolvată este cea a antrenorului principal. Mehmet Topal nu poate fi principal, deoarece nu are licența PRO. Stafful său trebuie completat cu un antrenor în acte, care e așteptat zilele acestea la echipă.

O prefață pe larg a întâlnirii dintre Petrolul și Gloria, în ediția de mâine a cotidianului OPINIA.

Articole similare