Sport

Debut nefericit în Cupa României

Berca pierde cu „vecina” Gugești

Meciul pe care cei din Berca l-au așteptat un deceniu s-a terminat fără happy end. La debutul în Cupa României, trupa lui Gabriel Ibriș a pierdut chiat pe teren propriu, 0-2, împotriva unei trupe imprevizibile, în a cărei componență se regăsesc mulți tineri. Din nefericire, dacă gugeștenii conduseseră tot cu 2-0 în meciul cu Victoria Cumpăna pentru a fi egalați, la Berca lucrurile n-au stat la fel, gazdele nereușind remontada.

Pentru cei de la Berca, șansele de a juca finala grupei, meci care decide cine joacă în faza superioară, sunt serios diminuate. Miercuri, pe 16, buzoienii merg la Constanța, pentru a doua partidă în acest format, acolo unde joacă împotriva celor de la Cumpăna. La gazde, joacă și Vasilică Cristocea, fotbalist care nu a agățat ghetele-n cui deși are 44 de ani. Fostul echipier al Stelei București a dat două pase de gol în întâlnirea cu cei de la Gugești. Victoria este singurul rezultat care-i califică pe bercani în finala grupei, întrucât după prima rundă buzoienii sunt singurii care nu au acumulat punct.

În cele 14 meciuri care au avut loc în weekend s-au înregistrat șase victorii pentru echipele gazdă și opt victorii pentru formațiile oaspete, așadar niciun rezultat de egalitate. După două etape, CSM Paşcani (Iași), Unirea Tăşnad (Satu Mare), Axi Adunații Copăceni (Giurgiu) și  Covurluiul Târgu Bujor (Galați) sunt deja calificate în finale, întrucât au acumulat câte 6 puncte.

Cea mai mare diferență de scor a fost înregistrată de AFC ASA Târgu Mureş, care a trecut cu 8-1, pe teren propriu, la Ungheni, de Unirea Cristuru Secuiesc. Finalele celor șapte regiuni, între echipele câștigătoare de grupă, se dispută în data de 19 iulie, cu începere de la ora 17.30.

Pentru echipele de județ, accederea în grupe frizează imposibilul, după ce FRF a schimbat acum câțiva ani formatul. Pentru a se califica în fazele superioare, acestea vor trebui să mai treacă de trei tururi preliminare, dar și de un play-off.

Articole similare