Educație

De la Matematică la Debate, drumul Sofiei Zaharia spre nota 10 la Evaluarea Națională

Elevă a Colegiului Național „B.P. Hasdeu”, Sofia Aurora Zaharia a reușit performanța de a obține media 10.00 la Evaluarea Națională, după ce nota inițială la Matematică i-a fost majorată în urma contestației, de la 9.90 la 10.00. Pe lângă rezultatele remarcabile la învățătură, Sofia se remarcă prin implicarea în cluburi de debate și public speaking, pasiuni care o ajută să-și dezvolte gândirea critică și abilitatea de a argumenta logic, competențe pe care le aplică cu succes și în științele reale, domenii spre care își va îndrepta pașii în liceu. Sub coordonarea profesoarei Monica Ionescu, în 2024, a obținut cu echipa de juniori a Hasdeului  locul I la Olimpiada Națională de Debate.

În interviul ce urmează, Sofia ne vorbește cu sinceritate despre drumul ei, emoțiile examenului, pasiunea pentru cunoaștere, dar și despre rolul dezbaterii și voluntariatului în formarea ei ca tânăr cu valori solide.

Reporter: Cum te-ai pregătit pentru Evaluarea Națională?

Sofia Aurora Zaharia: Am știut de la începutul anului că cel mai important lucru pentru un examen este să înțelegi foarte bine materia. Pe asta m-am focusat. Am vrut să înțeleg tot și să nu învăț pe de rost. Nu am lucrat suplimentar în afară de ceea ce mi s-a dat la școală și la meditații; în ultimele zile înainte de examen am făcut niște teste de antrenament. În timpul anului am lucrat mai mult din culegeri pentru că acolo materia este un pic cu dificultate mai mare.

Rep.: Cum ți-ai gestionat emoțiile care dau bătăi de cap în ziua examenului?

S.A.Z.: Am avut mari emoții înainte și după examen. În timpul examenului am fost mai calmă pentru că am știut că emoțiile nu mă vor ajuta cu nimic în timp ce scriu. Am avut experiență de la olimpiade și la simulări. În timpul examenului am fost calmă.

Știam că o să iau notă mare, dar am avut emoții, ca orice alt copil. Știam că o să fie bine și o să intru unde îmi doresc.

Rep.: Cum ai reacționat când ai aflat că ai luat 10 la Matematică după contestație?

S.A.Z.: Mă simt bine, întreptățită; cumva mă așteptam să iau nota asta, pentru că eram conștientă de ceea ce am făcut la examen. Sunt fericită, pentru că am știut că există și riscul să îmi scadă nota.

Rep.: Ce te-a determinat să faci contestație? Ai simțit că meritai mai mult?

S.A.Z.: Inițial nu doream să depun contestație, dar m-au încurajat profesorii și toți cei din jur. Am văzut lucrarea și că aveam totul perfect, rezultatele bune și demonstrațiile la fel de bune. Așa că am fost determinată să fac contestație. Nu aveam nimic de pierdut.

Rep.: Ai aflat ce s-a întâmplat? Au uitat să adune la notă?

S.A.Z.: Poate că a fost o eroare umană sau poate nu le-a plăcut vreo demonstrație, pentru că fiecare vede matematica în mod diferit, dar au îndreptat nota corectorii de acum.

Rep.: Cum crezi că te-a ajutat matematica în debate – sau invers? Ai simțit că abilitățile se completează?

S.A.Z.: Ambele m-au ajutat. Am fost învățată să gândesc logic și critic de la matematică și am aplicat asta în debate și am învățat să argumentez foarte bine în debate și am aplicat asta în demonstrațiile de la matematică.

Rep.: Unde îți dorești să ajungi? Îmi amintesc că în 2024 ai obținut premiul I cu echipa la Olimpiada Națională de Debate sub coordonarea profesoarei Monica Ionescu.

S.A.Z.: Vreau să rămân la Hasdeu, pentru că aici sunt toți prietenii mei și pentru că îmi doresc să continui pe Biochimie. Debate-ul este doar pasiune, la fel ca literatura; îmi place să citesc, dar nu o să fac un job din asta; îmi plac mai mult materiile pe real: Matematica, Biologia. Celelalte vor rămâne hobby-uri. Debate-ul este peste tot și mă va ajuta în orice situație.

Rep.: Îți dorești să te pregătești pentru Medicină?

S.A.Z.: Da, mă gândesc la Medicină, dar pe timpul liceului este posibil să îmi schimb părerea. Dar în momentul acesta îmi doresc să merg la Medicină. M-au îndrumat și profesorii către profilul Biochimie. Mi-au spus că este echilibrat.

Rep.: Cum ai ajuns în echipa de debate a școlii? Cum ți-ai descoperit pasiunea asta?

S.A.Z.: Am fost anunțați că se va face o echipă de debate pentru noi, cei de la gimnaziu, pentru juniori; am vrut să mă înscriu pentru că am considerat că este ceva ce trebuie neapărat să încerc, dar am și fost încurajată de părinți și de profesori, care mă cunosc foarte bine și au știut de la început că o să mă descurc la dezbatere; au avut dreptate.

Rep.: Ai mai participat și la alte activități în afara cursurilor?

S.A.Z.: Am mai participat la un concurs de Public speaking organizat la noi, la școală. Practic sunt și în acel club și în clubul de debate; la liceu plănuiesc să intru în mai multe cluburi și mai multe grupuri de elevi să îmi fac mai mulți prieteni.

Rep.: Mai ai și alte hobby-uri?

S.A.Z.: În afară de debate, de Matematică și Limba română, de care am fost înconjurată anul acesta, a început să-mi placă mult Biologia și îmi place și Chimia într-o oarecare măsură, dar nu am avut șansa să o studiez foarte mult pentru că am fost în gimnaziu. Îmi place desenul, dar nu neapărat pentru a merge în direcția artelor.

Rep.: Ai un model în viață? Cine te inspiră?

S.A.Z.: În afară de propriii mei părinți? Sunt niște persoane minunate și îi am ca exemplu. Mai am ca exemplu o actriță care a donat foarte mult comunităților care nu au fost atât de norocoase ca ea, Audrey Hepburn, care a devenit ambasador UNICEF, ajutând copii și comunități vulnerabile din întreaga lume.

Rep.: Ai participat la activități caritabile în liceu?

S.A.Z.: Am adunat cu colegii cărți, rechizite. Și mama mea a organizat niște activități caritabile la care am participat.

Rep.: Ai participat la voluntariate?

S.A.Z.: Am participat ca voluntar la competiția de debate de anul acesta; pentru că nu am putut să particip cu calitate de concurent, am voluntariat. În liceu o să încerc să mă implic mai mult în voluntariat.

Rep: Cum arată o zi de-a ta de școală?

S.A.Z.: Este o modă ca elevii de clasa a VIII-a să învețe modele. Eu nu sunt de acord cu asta și nu am respectat șabloane pentru exerciții. În schimb, am analizat baremul și ceea ce se cere ca să înțeleg ce trebuie să fac eu. Când învăț vreau să mă mulțumesc pe mine și nu un profesor sau pe altcineva. Asta este cea mai bună metodă pe care o am, pentru că mulțumindu-mă pe mine, mulțumesc și pe cei din jur.

Articole similare