Actualitate

De ce vine astăzi la Buzău strănepotul domnitorului Cuza

Bogdan Cuza, strănepotul domnitorului Alexandru Ioan Cuza, vine vineri, 19 ianuarie, în jurul orei 11.00, la Liceul Tehnic. El este unul dintre descendenții familiei lui Alexandru Ioan Cuza. Bogdan Cuza a mai făcut popas la Buzău în 2020, cu ocazia zilei de 24 Ianuarie, când a vorbit public. De asemenea, a mai ajuns la Buzău în același an, în iunie, când Primăria Buzău a organizat o conferință națională cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la semnarea tratatului care însemna recunoașterea oficială a eforturilor pe care România le-a făcut pentru dobândirea teritoriilor locuite de români.

În această dimineață va avea o altă misiune. El va dezveli un portret de doi metri al domnitorului Alexandru Ioan Cuza, fondator al României moderne. La eveniment vor participa primarul municipiului Buzău, Constantin Toma, comandorul Marius Nicoară, profesorii Constantin Coman și Doru Brătulescu, inspector istorie, profesoara Ana Preda Tudor și strănepoata  lui Alexandru Marghiloman, Irina  Vlăduca Marghiloman.

Evenimentul are legătură cu decizia luată de conducerea liceului, în toamna anului trecut, când au fost aniversați 50 de ani de existență a unității de învățământ,  de a-i da  numele unei personalități. Atunci, conducerea liceului i-a provocat pe buzoieni să vină cu propuneri de personalități, pentru că educația este responsabilitatea întregii comunităţi, nu doar a cadrelor didactice, și mai ales pentru că de-a lungul timpului s-a dovedit că sunt multe motive pentru care merită să se dezvolte un parteneriat între şcoală, familie şi comunitate. Astfel, a fost cerut sprijinul buzoienilor în alegerea unui patron spiritual al liceului, o personalitate care să reprezinte valorile școlii  și să dea numele acestei unități de învățământ, așa cum multe școli din județ au făcut. În urma propunerilor și voturilor oferite de buzoieni a rezultat că Liceul Tehnic ar putea primi numele domnitorului Alexandru Ioan Cuza. În acest sens, în luna decembrie, Liceul Tehnic Buzău a depus  documentația necesară în vederea schimbării denumirii liceului in Liceul Tehnologic „Alexandru Ioan Cuza”,  începând cu anul școlar 2024-2025.

În cei 50 de ani de existență, Liceul Tehnic a avut mai multe denumiri, niciodată însă nu a purtat numele vreunei personalități. Această unitate de învățământ a apărut ca răspuns la necesitatea județului de a se dezvolta odată cu înființarea platformelor industriale din municipiul Buzău. În „Monografia Liceului Tehnic Buzău”, care a fost editată la acest ceas aniversar, se arată că după înființarea județului Buzău, în 1968, se construiesc întreprinderi pe două platforme industriale: Buzău-Sud, pe o suprafață de 318 hectare, ce cuprindea 50 de întreprinderi și secții, și zona industrială Buzău-Nord, cu o suprafață de 125 hectare, ce însuma 32 de întreprinderi și secții. Urmare a acestor investiții, în municipiul Buzău apar o serie de licee industriale care să pregătească specialiștii de care fabricile respective aveau nevoie.

Articole similare