Actualitate

De ce au fost luate cu asalt casele de schimb valutar la sfârșitul săptămânii trecute

Pe fondul războiului din Ucraina, panica s-a răspândit în rândul populației, iar cererea de valută a crescut, astfel încât, mai multe bănci, dar și case de schimb valutar, s-au aflat zilele acestea în imposibilitatea de a asigura valuta necesară.

Aceasta și pentru că România nu se află în zona statelor membre care au adoptat moneda euro, iar aceasta nu se tipărește la noi în țară, ci trebuie adusă din străinătate. Acest lucru se face cu ajutorul băncilor partenere din străinătate ale băncilor de la noi. Cele care au banca-mamă în străinătate, trimit acolo necesarul de lichiditate, iar acestea, prin intermediul băncii partenere străine, organizează transportul aerian de bani cash.

Cursul oficial anunțat de Banca Națională Româ­nă luni era de 4.9490 lei pentru un euro, creștere pusă pe seama conflictului din Ucraina, care a determinat neliniști pe piața valutară.

Moneda euro a trecut însă pragul de 5 lei la casele de schimb valutar, atât la cumpărare, cât și la vânzare, dar reprezentanții din Finanțe spun că situația se va liniști după ce piața va fi alimentată cu euro cash.

Motivele care i-au determinat pe oameni să recurgă la această metodă sunt diverse. Unii dintre ei au declarat că se gândesc să plece din țară, dat fiind că războiul s-ar putea extinde, iar declarațiile amenință­toare din partea Rusiei ar putea fi puse în practică. Alții, pe de altă parte, se tem de un atac cibernetic în urma căruia rușii le-ar putea face banii să „dispară” din bilanțul băncilor. Mai sunt și unii oameni care se tem de inflație și de criza energetică sau alimentară care ar putea conduce către deprecierea leului, motiv pentru care aleg să țină banii în valută, la „saltea”.

Euro se vinde cu 5,25-5,35 lei

Doru Brătulescu (Foto: Newss.ro)

Și buzoienii s-au panicat zilele acestea, iar unii dintre ei s-au grăbit să încerce să schimbe sume considerabile în monede mai puternice, cuprinse între cinci mii și chiar 20.000 de euro, după cum spune Doru Brătulescu, proprietarul unei case de schimb valutar din Buzău.

Moneda euro a ajuns, să se vândă cu 5,25-5,35 lei la casele de schimb valutar, în condițiile în care este cumpărată cu 5,1 lei, mai declară Doru Brătu­lescu, pentru OPINIA.

Casele de schimb valutar, care sunt în afara băncilor, se aprovizionează cu euro de la populație, care e principalul cumpărător, dar și vânzător de valută. Acum, populația a vândut mai puțină valută, mai ales că a intervenit conflictul din Ucraina. În aceste condiții, casele de schimb trebuie să facă rost de euro, iar principala sursă de apro­vizionare sunt băncile, care au euro cash suficient.

Brătulescu a mai spus că problemele sunt la punctele de trecere a frontierei, prin care refugiații din Ucraina intră la noi în țară și unde s-au înregistrat creșteri duble sau chiar triple ale volumelor de ­va­lută, față de media zilnică.

Cu toate acestea, Doru Brătulescu a mai declarat că situația de la casele de schimb valutar se liniștise luni și nu au mai fost înre­gistrate solicitări anormale, deși aveau suficientă valută.

Doru Brătulescu a mai adăugat că nu i se pare corect ca legislația actuală să oblige casele de schimb valutar să depună banii la bancă după o anumită sumă.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker