David Iancu, de la spectator la membru al echipei „Homosapiens”
Pasiunea pentru tehnologie și competițiile de robotică l-a determinat pe David Iancu, elev la Colegiul Național „B.P. Hasdeu”, să se alăture unei echipe dedicate acestui domeniu. Este vorba despre echipa „Homosapiens”, unde tânărul a intrat după ce a participat, inițial, la o competiție în calitate de spectator, experiență care i-a schimbat complet perspectiva.
„Am ajuns să fac parte din echipa de robotică deoarece am fost la o competiție ca spectator și, de atunci, mi-am promis că trebuie să ajung și eu într-o echipă care se ocupă cu așa ceva. Așa că iată-mă aici, făcând exact ce îmi place”, povestește elevul.
Rolul de PR și promovarea echipei
În cadrul echipei, David Iancu ocupă rolul de responsabil PR, fiind implicat în promovarea activităților și în creșterea vizibilității proiectelor echipei. El consideră că această poziție i se potrivește datorită interesului pentru comunicare și pentru lumea mass-media. „În această echipă am rolul de PR. Consider că mi se potrivește, fiindcă sunt tipul de persoană căreia îi place să cunoască lumea mass-media și să vină cu idei și propuneri care ar putea crește vizibilitatea echipei cu ajutorul tehnologiei”, explică el.
Activitatea într-o echipă de robotică presupune nu doar creativitate și cunoștințe tehnice, ci și capacitatea de a lucra împreună și de a lua decizii în momente dificile. David spune că atunci când apar opinii diferite, membrii echipei aleg întotdeauna dialogul și argumentele. „Când avem opinii diferite și trebuie să luăm o decizie, dezbatem de fiecare dată ori de câte ori este nevoie pentru a ajunge la o soluție finală. Le eliminăm pe rând prin argumente, fără să ne certăm, pentru că, până la urmă, toți avem un scop comun: ca echipa să aibă succes prin implicarea noastră”, afirmă elevul.
Momente dificile care au unit echipa
Competițiile nu sunt însă lipsite de provocări. Echipa a trecut și prin momente dificile, inclusiv un an în care rezultatele nu au fost cele dorite. Experiența i-a ajutat însă să devină mai uniți și mai motivați. „Am învățat, din momentele dificile, să ne adunăm și să ne revenim. Anul trecut a fost un astfel de moment, dar ne-am pus pe picioare și am decis să continuăm, pentru că ne știm potențialul și știm că putem ajunge departe”, spune David Iancu.
În procesul de pregătire și de dezvoltare a proiectelor, echipa analizează atent fiecare etapă atunci când apar obstacole. „Luăm fiecare etapă și o analizăm meticulos pentru a vedea unde am procedat greșit, iar apoi venim cu soluții. Dintre toate variantele, o alegem pe cea mai bună și astfel reușim să trecem peste o problemă”, explică elevul.
Evoluția personală, cea mai mare realizare
Pentru David Iancu, cea mai mare realizare este participarea la competiții și, în paralel cu aceasta, evoluția personală pe care a avut-o în acest timp. „Realizarea de care sunt cel mai mândru este faptul că nu am rămas același de la an la an. Mereu am evoluat, am învățat din greșeli și am înțeles că există întotdeauna o soluție atunci când apare o problemă”, mărturisește el.
Un aspect important al competițiilor de robotică este presiunea momentului. El recunoaște că la început i-a fost dificil să își controleze emoțiile, însă experiența acumulată l-a ajutat să devină mai calculat. „Cu timpul, am învățat că starea de calm este esențială într-un astfel de context. Am devenit un om mult mai calculat datorită roboticii”, spune acesta.
Idei noi, chiar și cu resurse limitate
În cadrul echipei, David Iancu contribuie și cu idei pentru organizarea evenimentelor sau pentru rezolvarea problemelor tehnice. Chiar dacă uneori resursele sunt limitate, el consideră că aceste situații îi ajută pe membrii echipei să devină mai creativi și mai eficienți. „Au fost momente în care aveam idei bune prin care am fi putut demonstra ceva, dar nu am avut suficiente resurse. Totuși, și acest lucru are o parte bună: înveți să te descurci și să găsești soluții pentru a obține, în final, un rezultat sau măcar o parte din el”, explică elevul.
Experiența din echipa de robotică înseamnă pentru David Iancu dezvoltarea personală și acel spirit de echipă care îi unește pe toți membrii în jurul aceluiași obiectiv.



