Sport

Cutremur după ultimul meci direct, acum victoria e obligatorie!

Dacia Mioveni – Gloria Buzău, duminică, de la 18.30

Abia dacă a avut timp să-şi panseze rănile după eliminarea din Cupa României, suferită marţi, în faţa Rapidului, că Gloria are parte de un nou meci cu miză majoră. De data aceasta în campionat, care se reia după pauza meciurilor echipei naţionale, cu etapa a 23-a, iar echipa buzoiană merge la Mioveni, pentru confruntarea programată duminică seară, de la ora 18.30.

În aparenţă, o dispută cu o favorită certă, între o formaţie gazdă, Dacia, care va lupta la baraj pentru menţinerea în Liga Naţională, şi una oaspete, căreia i-a rămas doar campionatul pentru a prinde un loc în Europa şi pentru care victoria este esenţială, cu patru etape înainte de final. Pe de altă parte, Gloria nu are amintiri plăcute de la ultimul meci direct cu Dacia Mioveni, care s-a jucat la Sala Sporturilor chiar în primele zile ale anului. Atunci, după o evoluţie care a suscitat o mulţime de semne de întrebare, buzoiencele au fost învinse cu 23-21, în ceea ce a rămas drept una din marile surprize ale campionatului. Eşecul a dus la despărţirea de antrenorul de atunci, Aurelian Roşca, în locul căruia, după un interimat de trei etape al secundului Romeo Ilie, avea să fie adus de la Suceava Adrian Chiruţ.

Locul 5 în acest moment, la două puncte în spatele Măgurei Cisnădie, ocupanta ultimului loc care garantează accesul în Europa, Gloria nu are la dispoziţie decât varianta victoriei. Iar pentru asta va avea nevoie şi de susţinerea suporterilor, cei mai fideli dintre ei anunţându-şi prezenţa duminică seară, în tribunele sălii din Mioveni. Preţul biletelor nu este o problemă, printre cele mai ieftine din Liga Naţională, doar 10 lei!

Liga Națională, Etapa a 23-a

  • Gloria Bistriţa – SCM Craiova
  • Dunărea Brăila – Măgura Cisnădie
  • HC Zalău – CSM Deva
  • Minaur Baia Mare – SCM Rm. Vâlcea
  • Ştiinţa Bucureşti – Rapid Bucureşti
  • Dacia Mioveni – Gloria Buzău
  • CSM Slatina – CSM Bucureşti

Clasament

  1. Rapid – 57 p.
  2. CSM Bucureşti – 56 p.
  3. SCM Rm. Vâlcea – 49 p.
  4. Cisnădie – 42 p.
  5. Gloria – 40 p.
  6. Baia Mare – 39 p.
  7. Brăila – 34 p.
  8. HC Zalău – 34 p.
  9. Bistriţa – 32 p.
  10. SCM Craiova – 29 p.
  11. CSM Slatina – 21 p.
  12. Mioveni – 18 p.
  13. Ştiinţa – 3 p.
  14. CSM Deva – 3 p.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker