Educație

Cum vor funcționa de luni școlile din județ: „La Buzău, șapte unități de învățământ sunt încă sub scenariul galben”

Președintele Iohannis a anunțat marți, după întâlnirea cu premierul Florin Cîțu, ministrul Educației Sorin Cîmpeanu și ministrul Sănătății Vlad Voiculescu că „în unanimitate, am decis ca începând de luni, când începe semestrul II, majoritatea copiilor să meargă fizic la școală”.

Pentru că redeschiderea școlilor va avea însă loc după anumite scenarii, în reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean vin în această dimineață cu precizări referitoare la modul în care vor funcționa școlile în județul Buzău. Ca și până acum, se va lua în calcul rata de infectare cu coronavirus înregistrată la nivelul fiecărei Unități Administrativ Teritoriale (UAT).

„Șase localități cu rata de infectare între 1 și 3 %, adică sub scenariu galben”

„Începând cu 8 februarie încep cursurile <face to face> în toată țara și, implicit, și în județul Buzău. În conformitate cu rata de infectare la nivelul fiecărei localități, publicată la data de 2 februarie, în județul Buzău avem șase UAT, respectiv șapte unități școlare, sub scenariu galben. Este vorba despre localitățile Amaru, Brăiești, Buda, Cilibia, Valea Salciei și Pogoanele, în ultima localitate având două unități școlare. În aceste șase localități rata de infectare este între 1 și 3 la mie, adică se află sub scenariu galben. Aici, în cele șapte unități de învățământ cursurile se vor desfășura <face to face> pentru preșcolari, ciclul primar și clasele terminale, adică clasa a XII-a și clasa a XIII-a. Pentru celelalte UAT de pe raza județului Buzău avem scenariul verde, care presupune ca toți elevii să fie prezenți în bănci”, a declarat pentru OPINIA Ionel Meiroșu, inspectorul general al IȘJ Buzău.

Despre orarul școlilor și vaccinarea profesorilor

Întrebat dacă fiecare unitate școlară va avea libertatea de a-și stabili orarul în funcție de anumite condiții impuse de Ministerul Sănătății, Meiroșu a precizat că se așteaptă în cursul zilei de astăzi un comunicat comun din partea Ministerului Educației și al Ministerului Sănătății referitor la acest lucru.

„Chiar dacă se permite ca tot efectivul de elevi să fie prezent în bănci, directivele sunt clare: atât elevii cât și profesorii și personalul nedidactic și auxiliar din școli sunt obligați să poarte măști de protecție”, a mai precizat inspectorul școlar general.

Ionel Meiroșu s-a referit și la situația vaccinării cadrelor didactice din școlile buzoiene: „În ceea ce privește vaccinarea, la nivelul învățământului buzoian s-a înscris aproximativ 60 % din personalul din școli – cadrele didactice, personalul auxiliar, personal nedidactic, iar 50% dintre aceștia s-au programat deja. Din păcate, vaccinarea s-a amânat din cauza lipsei de doze”, a mai declarat Meiroșu.

 

 

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker