Economic

Cum și în ce condiții pot reduce angajatorii timpul de lucru al salariaților în perioada de alertă

Inspectoratul Teritorial de Muncă Buzău îi înștiințează pe agenții economici buzoieni cu privire la posibilitatea pe care o au în situațiile în care se declară starea de urgență sau alertă,  aceasta din urmă fiind o situație pe care o parcurgem în prezent de a reduce timpul de lucru al salariaților și de a beneficia, în acest timp de sprijin din partea statului sub forma unei scheme de finanțare temporară a salariaților aflați în situația respectivă.

„Actul normativ a creat posibilitatea angajatorului să reducă, în această perioadă, timpul de muncă al salariaților cu cel mult 50% din durata prevăzută în contractul individual de muncă cu repartizarea corespunzătoare a programului de lucru și cu reducerea corespunzătoare a salariului.

Pe această perioadă salariații beneficiază de o indemnizație de 75% din diferența dintre salariul de bază brut prevăzut în contractul individual de muncă și salariul de bază brut aferent orelor de muncă efectiv prestate ca urmare a reducerii timpului de muncă”, transmit într-un comunicat  reprezentanții ITM Buzău. Sumele respective se plătesc de către angajator și vor fi decontate ulterior de către Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă.

Reducerea timpului de muncă se stabilește prin decizia angajatorului pentru o perioadă de cel puțin cinci zile lucrătoare consecutive, acesta având obligația să stabilească programul de lucru pentru întreaga lună.

Dacă vor apela la astfel de modificări, Inspectoratul Teritorial de Muncă le spune angajatorilor că au obligația să le transmită în Re Ges, unde vor preciza timpul de muncă și salariul, indiferent dacă modificările s-au făcut ca urmare a încheierii unui act adițional la contractul individual de muncă, sau ca urmare a deciziei unilaterale a angajatorului.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker