Monden

Cum să-ți decorezi casa cu un buget redus

În general, decorarea întregii case sau doar a unei camere se poate dovedi a fi un proiect destul de costisitor, iar dacă nu ai la dispoziție un buget generos este posibil să îți amâni planurile. Pentru a evita această situație însă, există numeroase idei și sfaturi puse la dispoziție de către specialiștii în domeniu care te pot ajuta să-ți decorezi locuința fără a fi nevoit să scoți prea mulți bani din buzunar. Reamenajarea casei cu un buget redus începe cu două lucruri esențiale – un plan bine gândit, pus la punct în detaliu și bunul-gust. Dacă îți dorești să respecți în totalitate bugetul alocat pentru această acțiune, cel mai important lucru este să realizezi un plan în care să se regăsească ideile și dorințele tale, dar care să fie raportate și la suma de bani pe care te-ai hotărât să o cheltuiești.

În ceea ce privește bunul-gust, acest lucru presupune să te gândești doar la lucrurile care îți plac cu adevărat, ce pot crea un decor armonios și în care te regăsești, care te reprezintă. În acest sens, poți începe cu analizarea obiectelor pe care le ai deja în casă. Uneori poate fi de ajuns să schimbi doar covoarele, perdelele sau culoarea pereților, pentru ca locuința să arate cu totul altfel. Totodată, nu ar fi rău să împarți proiectul pe componente principale, ca de exemplu parchet, mobilă, obiecte decorative și vopsea.

Reutilizarea/reamenajarea lucrurilor din casă 

Aceasta este una dintre cele mai practice și eficiente soluții de a redecora încăperile. Nu necesită un buget foarte mare și o poți face personal dacă aloci timp, răbdare și atenție. De exemplu, poți reface canapeaua din living, fotoliile sau masa de dining prin mici retușuri, schimbarea tapițeriei, etc. Totodată, poți renunța la unele obiecte de decor – stilul simplu, minimalist este extrem de popular. Dacă biblioteca din living sau din cameră nu mai arată de mult așa cum îți dorești, poți opta pentru schimbarea culorii sau, de ce nu, pentru mici desene originale pe care le poți picta pe uși de exemplu. Posibilitățile sunt nelimitate, important este să-ți pui imaginația și creativitatea „la treabă”.

Analizarea ofertelor pentru piesele de mobilier pe care vrei să le schimbi

Dacă preferi să mergi pe achiziționarea unor piese de mobilier noi, este indicat să schimbi exclusiv mobila reprezentativă din living sau din camera de odihnă. Pentru a te încadra într-un buget mic, nu ar fi rău să analizezi ofertele de pe piața de profil ale mai multor firme – poți găsi oferte bune la canapele extensibile, la dulapuri sau la un set complet de dining. Important este să nu te grăbești și să găsești cea mai accesibilă variantă din punct de vedere financiar, fără a uita în același timp de calitate. Piesele de mobilier ar trebui să fie totodată rezistente în timp și utile, eventual să includă și diverse spații de depozitare.

Tot la acest capitol, ar fi indicat să alegi mobilă ușor de mutat pe cât posibil sau care să poată fi readaptată după nevoile și preferințele tale. Dacă vrei să schimbi după un timp poziția mobilierului, ar trebui să te asiguri că se încadrează armonios în orice încăpere.

Obiecte de decor accesibile și ușor de încadrat în stilul casei

Un buget redus pentru decorarea casei presupune multă atenție și alegerea câtorva obiecte decorative care să se potrivească perfect cu stilul locuinței, oricare ar fi acesta. În acest sens, poți opta pentru câteva ghivece cu plante poziționate în principalele zone din casă. Acestea oferă un aspect plăcut și o atmosferă mai naturală, verde. Se întrețin ușor, sunt ieftine și pot schimba complet aspectul încăperilor. Totodată, poți alege un ceas mare de perete sau un colaj de poze cu familia pe care să-l înrămezi și să-l agăți pe un perete gol din living. În ceea ce privește cromatica, este dovedit faptul că o singură pată de culoare poate schimba total decorul unei camere.

În concluzie, decorarea casei cu un buget redus nu este nici pe departe greu de realizat, atât timp cât pui în practică idei originale, ieftine și ușor de realizat.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker